Cum să-ţi alegi salteaua de pat în funcţie de poziţia în care dormi

De pe

O saltea de pat confortabilă este esenţială dacă vrei să te bucuri de un somn odihnitor, dar ştii cum să alegi produsul potrivit pentru tine? Înainte de orice, trebuie să ai în considerare faptul că salteaua trebuie să-ți ofere o susţinere corectă a poziţiei în care dormi. Aşadar, atunci când alegi o nouă saltea de pat, este foarte important să ţii seama de poziţia predominantă a corpului tău pe parcursul nopţii. Iată ce ar trebui să ştii pentru a alege cea mai bună saltea pentru tine.

Dacă dormi pe burtă

Medicii și specialiştii în osteopatie recomandă, în general, evitarea acestei poziții, deoarece impune o curbare a coloanei vertebrale, care poate duce la dureri cronice de spate. Efectul este şi mai accentuat dacă salteaua este moale și perna groasă. De asemenea, această poziție de dormit poate duce şi la probleme de respiraţie. Când stai pe burtă, cutia toracică are o amplitudine mai mică pentru a se deschide atunci când inspiri. Totuşi, dacă eşti de părere că îţi este imposibil să îţi modifici poziţia din timpul somnului, poţi să îţi ajuţi corpul alegând produsul potrivit pentru tine dintre diferitele modele de saltele pat. Pentru persoanele care dorm pe burtă, sunt recomandate saltele cu un nivel de fermitate mediu. O saltea prea moale va cauza dureri de spate şi mai mari. De asemenea, se poate opta pentru o saltea cu spumă cu memorie. Așa cum sugerează și numele, spuma cu memorie ia forma corpului tău şi se mulează cu precizie pe contururile sale, reducând astfel nevoia de mișcare în timpul somnului. Dacă salteaua îți respectă forma corpului şi oferă o bună susţinere, atunci vei beneficia şi de un somn mai odihnitor.

Dacă dormi pe spate

Aceasta este cea mai bună poziţie de somn pentru sănătatea ta. Când dormi pe spate, greutatea ta este distribuită natural în mod corect, iar articulațiile sunt relaxate. Într-adevăr, este poziția ideală pentru a preveni durerile de gât și spate şi, în plus, reduce şi refluxul gastric. De asemenea, este poziţia ideală pentru un ten frumos. Dormitul pe spate permite pielii de pe față să respire, prin urmare există un risc mai mic de a te trezi cu faţa iritată  sau de a dezvolta riduri premature. Cu toate acestea, puțini oameni dorm în această poziţie. Acest lucru poate fi cauzat de faptul că majoritatea nu dorm pe saltele potrivite pentru această poziție, ceea ce provoacă disconfort și dureri de spate. Aşadar, alegerea nivelului corect de fermitate este foarte importantă. Salteaua ta nu trebuie să fie nici prea moale, nici prea fermă. Acest lucru te va ajuta să îţi menții coloana vertebrală într-o poziție optimă. Stabilitatea saltelei este un alt factor care trebuie luat în considerare. O saltea cu stabilitate asigură alinierea corectă a vertebrelor, ceea ce te va scuti de dureri de spate. 

Dacă dormi pe o parte

Aceasta este cea mai frecvent întâlnită poziţie de dormit. Adesea este şi o cauză serioasă a durerilor de spate, de gât și a celor de șold, mai ales dacă în ecuaţie intră şi o saltea nepotrivită. Dacă şi tu dormi pe o parte, atunci când îţi vei cumpăra următoarea saltea trebuie să acorzi mai multă atenţie anumitor aspecte, precum fermitatea ei. O saltea moale spre o fermitate medie este recomandată pentru persoanele care au o astfel de poziție în somn. Acest lucru se datorează faptului că astfel de saltele permit o curbare naturală a corpului și mențin coloana vertebrală aliniată, oferind în același timp confort maxim. De asemenea, te poţi orienta către o saltea cu spumă cu memorie, deoarece se mulează după forma corpului tău. Spuma va reacționa la punctele de presiune, cum ar fi umerii și șoldurile, care sunt cel mai solicitate atunci când dormi pe o parte.

Un somn odihnitor este foarte important pentru a te putea bucura de un stil de viaţă activ şi sănătos, iar salteaua joacă un rol important în acest sens. Ţine seamă de sfaturile de mai sus pentru a alege şi tu salteaua optimă pentru tine.

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Dormeo

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro