Bărbatul Rapunzel: Un indian nu și-a mai tăiat părul de la 12 ani VIDEO

De Oana Savin pe
Un bărbat din India nu și-a mai tăiat părul încă de la vârsta de 12 ani după ce, spune el, a fost vizitat de Dumnezeu care i-a spus într-un vis să înceteze această practică.

Acum, bărbatul Rapunzel, pe numele său adevărat Savjibhai Rathwa, are 65 de ani, iar părul său are o lungime de 15 metri.

El consideră că Dumnezeu a avut un motiv foarte important atunci când i-a spus să nu se mai tundă, notează Unilad.

Aveam 12 ani când am avut premoniția de la zeul Shiva în care mi-a spus să nu îmi mai tai părul. De atunci l-am lăsat să crească. Toată lumea, inclusiv familia și prietenii au fost de acord cu părul meu”, a declarat Rathwa.

Citește și: Ce tunsoare să adopți în funcție de forma feței tale

De-a lungul anilor, părul lui Savjibhai a demonstrat că are puteri miraculoase și a ajutat la salvarea unui tânăr care a căzut peste un pod în timpul unei nunți.

Aproape intuitiv a început să mi se desfacă cocul și înainte ca cineva să aducă o sfoară, mi-am aruncat coada către băiatul care se îneca. Am început să îl trag încet afară și l-am adus în siguranță la mal. Până în acel moment nu știam de ce îmi las părul să crească atât de mult. Poate era destinul meu să salvez astfel acest băiat. Poate de aceea zeul Shiva a apărut în visul meu și mi-a spus să nu îmi mai tai părul”, a povestit bărbatul.

Indianul petrece în jur de trei ore pe zi spălându-și podoaba capilară.

Stau câte trei ore să îmi spăl părul. Fiecare șamponare conține 8 ml de șampon, ca să mă asigur că nu este murdar și că nu miroase urât. Asta face o gaură în buzunarul meu, dar acesta este destinul meu și trebuie menținut cu orice preț. Urăsc să am părul murdar și din fericire nepoții mei mă ajută”, a mai spus Rathwa.

Citește și: Noua tunsoare a lui Ronaldo ascunde o poveste emoționantă. Iată despre ce este vorba!

Acesta susține că părul său a crescut atât de mult și datorită alimentelor pe care le consumă.

Secretul părului meu lung este mâncarea vegetariană și laptele de vacă. Beau șase pahare de lapte pe zi”, a afirmat Savjibhai.

Sursă foto: Captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro