Andra – Parfum de femeie

De Unica.ro, pe

Ti-o prezentam pe Andra asa cum nu ai mai vazut-o sau citit …
Andra - Parfum de femeieTi-o prezentam pe Andra asa cum nu ai mai vazut-o sau citit despre ea pana acum. Femeia care anuleaza stereotipul sotiei la cratita, cu planuri mari si idei curajoase de business.

Marti… trei ceasuri rele?! Cu o seara inainte, in Bucuresti plouase. Egal trafic haotic, la limita andurantei timpanelor, nervi, stres si iarasi nervi. Fixasem sedinta foto in urma cu sapte zile, cand inca era cald si senin afara. La ceas aniversar, ziua lui Catalin, singurul moment de respiro din ultimele doua saptamani, in care Andra trebuise sa se imparta intre facultate (e in anul terminal la Pedagogie Muzicala), filmari in Buftea pentru „O-La-La”, lectii de canto, concerte si o licenta pe care o va sustine la scurta vreme dupa ce tu vei fi citit aceste randuri. Totul pe fast-forward, cu adrenalina pulsand in vene. Sincera sa fiu, ma asteptam sa contramandeze totul in ultima clipa. Cu toate astea, mi-a transmis, simplu, super profi, ca ii va aloca sotului sau toata seara de 27 ianuarie, iar noua… mai toata ziua.

Andra - Parfum de femeieORA ZECE A VENIT…
Pe Strada Patriei din Capitala, intr-o cladire „posh”, purtand patina vremii, Andra a intrat in pielea unui personaj cel putin curajos: o femeie fatala, cu (bonus!) veleitati de bucatareasa si gospodina experimentata. A intampinat propunerea noastra cu entuziasm si energie, trecand peste oboseala (dormise doar cateva ore in noaptea aceea) si operatiunea „imbracat-dezbra cat” de mai multe ori un numar bun de tinute pretentioase. O tanara obisnuita de 22 de ani s-ar fi fastacit, plictisit, iritat, intr-un final. Ea a baut cuminte numai apa plata, a mancat pe fuga o felie de pizza si cateva „delicte” dulci: „mes petits macarons”.

DRAGOSTEA DUPA 3 ANI
De la Beigbeder citire, dupa o relatie de durata celei dintre Andra si Catalin, sageata lui Cupidon rugineste. La ei doi, soldatelul amorului tinteste la fel de bine si dupa cele 36 de luni de proba. Nu ii e teama de rutina, de monotonie? „Eu cred foarte tare in noi doi si n-am niciun motiv sa ma tem de timp si de evolutie. Relatia noastra se consolideaza pe zi ce trece”, imi raspunde ferm. Ii suna telefonul. Sunt mai aproape de masuta pe care zbarnaie gadgetul metalizat. In treacat, in timp ce i-l pasez, arunc un ochi scurt pe ecran. Vad o fotografie cu sotul ei si zambesc. Oh, da, Andra de pe scena, cea pe care muzica o anima, o face sa renasca la fiecare acord, e perfect completata de Andra sotia, cea care-i raspunde jumatatii ei cu o voce nitel mieroasa, asa cum numai o tanara sotie stie sa o faca.

TEXT: Andreea Glodea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!