8 concerte de Crăciun în această săptămână

De Nicoleta Galeteanu pe

Capitala zumzăie de colinde, astfel că sărbătoarea Crăciunului parcă a început deja. Symphoenix, Iris, ansamblul vienez sau Ştefan Bănică jr. deschid marele festival…
 … al colindelor de Crăciun cu cele mai frumoase concerte.

Iată care sunt surprizele „concertistice” în săptămâna din ajunul Crăciunului, pe care am ales să nu le ratăm.

Luni, trei concerte

Astăzi îţi va veni greu să te decizi la care dintre cele trei concerte extraordinare să mergi. Trei dintre cele mai sonore nume din muzica românească, Phoenix, Iris şi Ştefan Bănică Jr., anunţă tot atâtea concerte impresionante, unul mai frumos ca altul.

Totuşi, ca să nu le ratezi pe toate, îţi vindem un pont – concertul lui Ştefan Bănică va fi difuzat în Ajunul Crăciunului, la Pro Tv de la 23.30.

Mai rămâne să alegi între concertul special „Symphoenix Unplugged” al trupei Phoenix, alături de Orchestra şi Corul Accoustic, la Opera Naţională (de la 19:00), şi un spectacol inedit cu jocuri de iluzii, susţinut Iris la Teatrul Naţional (ora 19:30).

Crăciunul ca în Viena

Marţi, ai o ocazie unică să celebrezi din timp un Crăciun ca în Viena, fără să părăseşti oraşul.

O tradiţie împământenită în datinile sărbătorilor de iarnă, concertul ansamblului din Austria Strauss Festival Orchester Wien te va fascina fără doar şi poate.

Un spectacol de balet desăvârşit, o coloană sonoră inspirată din clasici şi un spectacol inedit de Crăciun, iată o ofertă la fel de tentantă ca un sejur în capitala austriacă. Concertul începe de la ora 19:30, iar miercuri poţi asculta orchestra şi la Ateneul Roman, începând cu ora 20:00.

Vezi ce alte concerte extraordinare au loc în această săptămână.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2