5 idei de decorațiuni pentru curte care arată bine chiar și iarna

De Unica.ro, pe

Aspectul unei grădini pe timp de iarnă poate să fie unul dezolant. Copacii desfrunziți și pământul gol nu sunt o priveliște foarte plăcută. Din fericire, există numeroase soluții pentru a rezolva această problemă. Poți folosi o varietate de decorațiuni diferite, perfecte pentru perioadele de iarnă, cu care vei înlocui aspectul trist al unei grădini cu unul mai plăcut. Iată 5 tipuri de decorațiuni pe care le poți folosi pentru a înfrumuseța curtea casei tale în timpul iernii:

  1. Plante artificiale

Spre deosebire de plantele vii, care hibernează sau mor în timpul iernii, plantele artificiale își păstrează aspectul pe toată perioada anului, indiferent de vreme. Spre exemplu, câteva plante curgătoare artificiale îți vor înfrumuseța grădina în perioadele reci ale anului, când absența vegetației se va face simțită. În plus, acestea nu își pierd culoarea și nu au nevoie de îngrijiri speciale; trebuie doar șterse de praf și curățate ocazional.

  1. Conifere

Coniferele, fie că vorbim de arbuști sau arbori, sunt o soluție excelentă pentru cei care vor să păstreze un strop de verdeață în grădină chiar și în cele mai reci anotimpuri. Acestea nu sunt foarte pretențioase, se dezvoltă armonios și rezistă la orice tip de vreme, păstrându-și culoarea verde pe tot parcursul anului. În plus, creșterea lor e foarte lentă, iar forma lor rămâne constantă pe toată perioada vieții, până la maturitate. În funcție de specie și dimensiune, coniferele pot fi plantate atât în ghiveci, cât și direct în sol, în funcție de nevoile tale.

  1. Mobilier de grădină

Iarna e o perioadă foarte bună pentru a face o analiză atentă curții tale. Astfel, vei putea profita de această perioadă pentru a decide ce piese de mobilier ai putea integra în peisaj. O arcadă de lemn, o bancă așezată sub un copac sau poate chiar un foișor sunt toate elemente care îi vor înfrumuseța aspectul în timpul iernii. În plus, te vei putea bucura și de aspectul lor funcțional, când te vei așeza vara cu o cafea caldă  pe o băncuță plasată strategic la umbra unui copac stufos sau când vei lua masa cu prietenii în foișorul tău.

  1. Arbuști cu fructe

Poate fi o idee foarte bună să incluzi și câțiva arbuști care fac fructe în decorul curții tale. Conform BHG, mulți dintre acești arbuști au fructe care rămân agățate de crengi pe tot parcursul toamnei și chiar al iernii. Astfel, aceștia pot deveni o sursă de hrană pentru păsările care iernează în zona în care locuiești, lucru care le va face să revină și să te încânte cu ciripitul lor chiar și în cele mai friguroase zile din an. În plus, mulți dintre acești arbuști au fructe delicioase cum sunt fragii, zmeura, coacăzele sau măceșele, din care se poate face un gem delicios.

  1. Plante rezistente la ger

Cum ți s-ar părea ca în cele mai geroase zile ale anului să vezi flori colorate în grădina ta? Deși nu sunt foarte multe, există plante care rezistă la temperaturi foarte scăzute, ba mai mult decât atât, chiar înfloresc în timpul iernii. Iasomia de Iarnă, nucul vrăjitoarelor sau ciclamele sunt doar câteva exemple de flori care înfloresc în această perioadă.

Acestea rezistă foarte bine la frig și la condiții de luminozitate redusă și își păstrează florile mult timp. De asemenea, poți opta și pentru plante care înfloresc iarna târziu sau la începutul primăverii, cum sunt ghioceii și trandafirii crăciunului sau cameliile, care înfloresc la sfârșitul toamnei, dar își păstrează florile chiar și două luni.

(P) Articol realizat in colaborare cu Roberto Rossi.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!