10 filme care vor concura la Oscar anul viitor

De Nicoleta Galeteanu pe

Nici nu s-a aşternut bine praful pe Oscarurile norocoşilor din acest an, că oamenii de film profeţesc deja ce pelicule vor concura anul viitor la festival.
Profeţesc este bine spus, pentru că unele dintre producţii nici nu au apucat să intre în cinema, în timp ce altele se află încă la nivel de duble, în plină producţie.

Iată în continuare cele 10 pelicule care au şanse să concureze, potrivit criticilor de la LA Times, în secţiunea principală la Oscar 2012.

The artist” – Filmul este regizat de cineastul francez Michel Hazanavicius şi este un lungmetraj alb-negru, care a fost bine primit la Festivalul de la Cannes. Nu atât reacţia pozitivă a publicului de pe Croazetă a clasat filmul ca eligibil pentru Oscar, cât mai ales faptul că Weinstein Company a cerut drepturile de distribuire a filmului în America, apreciază publicaţia americană.  

The Best Exotic Marigold Hotel” – Regizat de acelaşi John Madden, care câştiga Oscarul în urmă cu 13 ani cu „Shakespeare in Love,” filmul spune povestea unor angajaţi şi bătrâni care locuiesc la azilul Dunroamin din Bangalore, India.

Carnage” – Roman Polanski a ratat Oscarul cu thrillerul „The Ghost Writer”, dar „Carnage” propune cel puţin o distribuţie de Oscar: Kate Winslet, Christoph Waltz, Jodie Foster şi John C. Reilly, care a câştigat 4 premii şi 12 nominalizări în total.

A Dangerous Method” – Cu toate că David Cronenberg nu deţine în palmares niciun premiu, regizorul a câştigta cel puţin cu ultimele două filme – „A History of Violence” şi „Eastern Promises” – un număr impresionant de nominalizări. În plus, filmul este realizat după scenariul lui Christopher Hampton iar povestea este una preferată de membrii Academiei – biografie istorică. Filmul urmăreşte relaţia de iubire dintre părintele psihanalizei Sigmund Freud şi Carl Jung.

The Descendants” – Filmul spune povestea lui Matt King (George Clooney), un soţ şi tata indiferent, care este obligat să îşi accepte viitorul după ce soţia lui suferă un accident. Filmul, regizat de Alexander Payne („Sideways”) după un scenariu scris de el, va fi lansat în decembrie.

Extremely Loud and Incredibly Close” – Oskar are nouă ani şi tocmai şi-a pierdut tatăl în atentatele de la 11 septembrie. Când puştiul găseşte într-o vază o cheie misterioasă, o nemaipomenită aventură i se deschide în faţă. În regia lui Stephen Daldry, nominalizat cu mai multe filme, filmul este bazat pe scenariul lui Eric Roth, care a scris şi povestea „Forrest Gump” sau „The Curious Case of Benjamin Button”. Tom Hanks şi Sandra Bullock conduc distribuţia.

The Girl with the Dragon Tattoo” – Romanele de mister ale celebrului Stieg Larsson au fost până acum produse în suedeză, însă anul acesta prima parte a trilogiei este reprodusă de regizorul David Fincher – „The Curious Case of Benjamin Button”, „The Social Network” -, iar Daniel Craig joacă rolul principal.

Hugo Cabret” – Inspirat din romanul scris de Brian Selznick, filmul, regizat de Martin Scorsese, spune povestea lui Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, care trăieşte în zidurile gării din Paris şi are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia.

The Ides of March” – Primul film al lui George Clooney în rol de regizor, fără a se sustrage din distribuţie, spune povestea unui director de comunicare care lucrează pentru un candidat la preşedinţie cu ascensiune rapidă. Pe parcursul campaniei, tânărul idealist cade pradă trădărilor şi trucurilor murdare ale politicienilor rivali.

În roluri, Ryan Gosling, Paul Giamatti, Marisa Tomei şi Philip Seymour Hoffman.

The Iron Lady„ – Meryl Streep, o pretendentă veşnică la Oscar, revine pe marile ecrane într-un film care, deşi nelansat încă, a făcut deja senzaţie printre cinefilii pasionaţi de biografii istorice. În rolul lui Margaret Thatcher, Doamna de Fier a Marii Britanii, Streep însufleţeşte acest important personaj al istoriei britanicilor în timpul războiului din Insulele Falkland din 1982.
 
Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro