Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Regizorul iranian Babak Khorramdin a fost ucis de părinții săi la 47 de ani, pentru că nu se căsătorie până la vârsta pe care o avea. Bărbatul a fost omorât de părinți, iar apoi dezmebrat, în urma unei discuții violente pe teme căsătoriei.
Potrivit autorităților locale, cadavrul tranșat al regizorului a fost descoperit într-o valiză, în Ekbatan, un cartier din vestul Teheranului. Părinții ucigași și-au recunoscut fapta și au mai mărturisit că și-au omorât și fiica cu ginerele ei, în urmă cu doi ani.
Citește gratuit ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI
După ce l-au ucis, cei doi și-au dus fiul în baie și i-au tăiat corpul în bucăți, pe care le-au pus într-un geamantan. Aceștia au dus apoi valiza și au lăsat-o pe o stradă din cartier.
„Din cauza certurilor pe care le-am avut, l-am sedat duminică dimineață oferindu-i anestezice, apoi l-am înjunghiat mortal. Apoi i-am dezmembrat corpul și l-am aruncat în cel mai apropiat coș de gunoi, pe stradă, împreună cu soția mea”, a spus tatăl Babak Khorramdin, citat de presa internațională.
„Babak a fost cineast și acum câțiva ani l-am întâlnit deseori în cercurile culturale și artistice din Londra. Am auzit că îi era dor de familie și s-a întors în Iran, iar acum am văzut această veste oribilă și nu-mi vine să cred”, este mesajul postat de Parviz Jahed, cineast și critic, pe pagina sa de Instagram.