Românii vor fi anunțați prin sistemul RO-ALERT dacă un copil a dispărut

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 26 mai 2022, 18:42

Sistemul RO-ALERT – Copil Dispărut este disponibil de miercuri, 25 mai. Prin mesajul pe telefonul mobil populația va primi și semnalmentele copilului.

Sistemul RO-ALERT- Copil dispărut este parte integrantă din Programului Naţional al Guvernului „Din grijă pentru copii” și a fost implementat cu ajutorul Poliţiei Române, al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Citește și: Kourtney Kardashian, în cea mai scurtă rochie de mireasă! „Ar trebui să-i fie rușine să apară așa în fața copiilor ei”

Câte cazuri de variola maimuței a depistat OMS până acum: „Nu este la fel de contagios precum COVID-19”

Dan Capatos, verdict dur din partea medicilor: „Sunt predispus la demență și Alzheimer”

Ileana Badiu a pierdut 8 sarcini înainte să devină mamă

Ce va scrie în mesajul RO-ALERT

Prin intermediul acestuia, oamenii vor fi anunţaţi printr-un mesaj pe telefonul mobil despre dispariția unui copil şi vor primi şi semnalmentele acestuia, cum ar fi înălţimea, greutatea sau culoarea ochilor şi a părului, data şi locul dispariţiei, dar şi îmbrăcămintea şi accesoriile pe care acesta le purta în momentul dispariţiei.

În mesaj va fi inclus şi un link ce va conduce spre mai multe informaţii şi fotografia copilului căutat, potrivit știrileprotv.ro.

Mesajul RO-ALERT va fi transmis pe raza unei localităţi sau a unui cartier, dar ar putea fi extins și în mai multe localități, în funcție de informațiile primite de Poliție.

Anunţul a fost făcut în contextul Zilei Internaţionale a Copilului Dispărut. Potrivit Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară, principalele cauze ale disparițiilor copiilor din familie sunt abuzurile, mai ales cele de natură sexuală.

4.200 de sesizări de abuz sexual asupra minorilor în 2021

În anul 2021, Poliţia Naţională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale şi hărţuire sexuală.

Potrivit analizelor Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cel puţin 80% dintre declaraţiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiaţi şi/sau familie, se menţionează în comunicat.

1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorităţi din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuţi, a lipsei de încredere în reprezentanţii autorităţilor, a accesului limitat la servicii de sprijin şi de teama de a fi judecaţi de familie, potrivit unui studiu realizat de World Vision România

În perioada 30.04.2021 – 20.04.2022, la nivelul Poliţiei Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind dispariţiile de copii, conform unui comunicat de presă al IGPR, potrivit Libertatea.

„Majoritatea copiilor dispăruţi sunt găsiţi de poliţişti în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Astfel, în perioada de referinţă, au fost rezolvate 7.572 de sesizări”, potrivit IGPR.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!