Premiile Pulitzer 2020: The New York Times, marele câștigător

De Unica.ro pe
Premiile Pulitzer din acest an și-au desemnat câștigătorii. Iar The New York Times a primit trei trofee, fiind cea mai recompensată publicație pentru o serie de articole despre criza taxiurilor din New York, un reportaj internațional consacrat președintelui rus Vladimir Putin și pentru comentariul ziaristei Nikole Hannah-Jones privind contribuţia istorică a sclavilor afroamericani, potrivit Agerpres.

Locul secund al clasamentului numărului de premii este ocupat de site-ul de informaţii de investigaţie ProPublica şi revista The New Yorker, care au câştigat fiecare două premii.

Jurnalistul Brian Rosenthal de la New York Times a primit premiul pentru reportaj de investigaţie pentru o serie de articole privind dificultăţile cu care s-au confruntat taximetriştii new-yorkezi obligaţi să împrumute sume colosale ca să îşi cumpere licenţele pentru ca apoi să fie ruinaţi odată cu creşterea influenţei companiilor virtuale de transport de tip Uber.

Premiul pentru comentariu a fost obținut de ziarista Nikole Hannah-Jones de la revista New York Times pentru eseul de lansare al „Proiectului 1619” care „urmăreşte să situeze sclavia africanilor în centrul istoriei Americii”, conform aprecierii comitetului Pulitzer.

Citește și: Eminem, surpriză de proporții la Gala Premiilor Oscar – de ce a întârziat 18 ani

Premiul pentru servicii publice, cel mai râvnit premiul Pulitzer, a fost obținut de ziarul Anchorage Daily News, în colaborarea cu site-ul de investigaţii ProPublica, pentru articolele în care a dezvăluit numeroasele abuzuri sexuale petrecute în zonele rurale din Alaska, în mare parte populate de indigeni.

Echipa de patru jurnalişti a cotidianului The Seattle Times (Dominic Gates, Steve Miletich, Mike Baker şi Lewis Kamb ) a fost premiată la categoria reportaj naţional pentru dezvăluirile referitoare la erorile de proiectare a avioanelor Boeing 737 MAX şi la neglijenţă în supraveghere a executivului, care au provocat cele două mari accidente mortale din octombrie 2018 în Indonezia şi din martie 2019 în Etiopia în care şi-au pierdut, în total, viaţa 346 de persoane.

Courier-Journal din Louisville (Kentucky) a fost recompensat la categoria breaking news pentru dezvăluirile referitoare la sutele de graţieri de ultim moment acordate de fostul guvernator al statului Kentucky, Matt Bevin (2015-2019).

Echipa de fotografi a agenţiei de presă Reuters a câştigat anul acesta Premiul Pulitzer la categoria fotografie breaking news pentru modul în care a documentat protestele violente de anul trecut din Hong Kong.

Citește și: Cele mai bine îmbrăcate vedete la gala premiilor Oscar 2020

Washington Post a câştigat premiul explicativ pentru jurnalism pentru o serie de articole ce au documentat numeroasele locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbărilor climatice, ajungând la un prag despre care specialiştii avertizează că ar putea fi catastrofal dacă va fi atins la nivel global.

Comitetul Pulitzer a acordat, în premieră, o distincţie pentru categoria reportaj audio. Premiul a fost câştigat de emisiunea radiofonică publică „This American Life”, în colaborare cu reporteri de la Los Angeles Times şi Vice News pentru „The Out Crowd”, un episod ce a investigat problematica solicitanţilor de azil generată de politica administraţiei Trump „Rămâneţi în Mexic”.

Un premiul special a fost acordat, in memoriam, jurnalistei afro-americane de investigaţie şi activistei pentru drepturi civile Ida B. Wells (1862-1931). Wells s-a născut în sclavie în statul Mississippi şi a reflectat în reportajele sale din Sudul profund utilizarea linşării ca modalitate de oprimare a negrilor americani.

New York Times a câştigat de-a lungul timpului un număr record de premii Pulitzer, 127, precum şi numeroase nominalizări.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro