Povestea de viață a unui tânăr nevăzător. A învățat să trăiască în întuneric și să găsească căi de a „vedea” lumea

De Oana Savin pe
Marius avea doar 18 ani când viața i s-a schimbat pentru totdeauna. Un accident cumplit l-a lăsat fără vedere și de atunci a fost nevoit să învețe să se descurce în întuneric. Dar drumurile din România nu îi sunt deloc de ajutor unui nevăzător.

În urmă cu 21 de ani, în cartierul Tei din București a avut loc o explozie puternică. Șapte tineri, cu vârste între 22 și 31 de ani au murit, iar unul, 18 ani, a rămas fără vedere.

Explozia din Tei

În mai 1998 o echipă de muncitori a venit la blocul în care locuia Marius Mitrache pentru a monta niște cabluri. Tatăl lui era mecanic și avea cheile de la subsolul blocului. Marius a descuiat ușa și au intrat cu toții – muncitorii în față și Marius în spatele lor. După doar câțiva pași, întreaga încăpere a luat foc.

Ei s-au dus în Adăpostul de Luptă Antiaerian și acolo se pare că era o acumulare de gaze. Pentru au murit pe loc, doi în Olanda, unul în Israel. Eu și încă un băiat am supraviețuit, am fost trimiși în Israel de firma unde lucrau băieții”, își amintește Marius, în vârstă de 39 de ani.

Focul i-a ars atât de puternic ochii încât nu avea să mai vadă niciodată. Ochiul stând i-a fost extirpat și înlocuit cu unul de sticlă, iar funcțiile celui drept le-a pierdut complet.

După mai multe intervenții dureroase, rănile i s-au vindecat și s-a întors acasă, în România. Aici, Marius a fost nevoit să învețe să trăiască fără lumină și să meargă printre obstacole.

A fost foarte multă suferință, am avut traume psihologice, a fost îngrozitor. Pur și simplu mi-am pierdut vederea. A trebuit să învăț alfebetul Braille – e foarte greu sistemul tactil prin care învață nevăzătorii – să folosesc calculatorul cu vocea”, a mai spus Marius.

Mai multe detalii despre povestea de viață a lui Marius Mitrache citești pe Libertatea.ro.

Sursă foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui