Mărturisirea cutremurătoare a unei ucrainence violate de soldații ruși. Cazul ei este, pentru prima oară de la începerea războiului, anchetat penal

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 29 martie 2022, 16:07

Autoritățile din Ucraina au deschis o anchetă penală pentru un viol comis de soldații ruși. Aceasta este prima astfel de anchetă, de la începerea războiului din Ucraina.

Investigațiile au pornit după ce o femeie ucraineancă a povestit că a fost victima unor militari ruși care au intrat peste ea în casă, i-au ucis soțul, iar apoi au batjocorit-o și violat-o. În tot acest timp, copilul femeii, în vârstă de patru ani, statea ascuns într-o altă încăpere a locuinței.

„Am auzit un singur foc de armă, poarta deschizându-se și pași în casă – le-a spus femeia sub pseudonimul “Natalia” autorităților și jurnaliștilor, potrivit Bussiness Insider.

Ea a povestit că pe 9 martie doi soldați ruși, care anterior au ucis câinele familiei în timp ce se plimbau prin apropierea locuinței, aflată într-un sat de lângă Kiev, s-au întors să-i ucidă soțul.

Am strigat “Unde e soțul meu?”, apoi m-am întors și l-am văzut prăbușit lângă poartă. Soldatul mai tânăr mi-a pus arma la tâmplă și mi-a zis: “Ți-am ucis soțul pentru că este un nazist!”

În tot acest timp, fiul Nataliei, în vârstă de 4 ani, s-a ascuns într-o încăpere din casă, unde familia stătea de la începutul războiului.

Soldatul mi-a zis să-mi dau jos hainele. M-au violat amândoi, unul după celălalt. Nu le păsa că în camera alăturată, fiul meu plângea. Mi-au spus să merg să-l fac să tacă din gură și să mă întorc. Mi-au ținut tot timpul arma la cap și m-au batjocorit. Se întrebau între ei “Cum crezi că face sex oral? Să ucidem sau o lăsăm în viață?” – a mai povestit Natalia.

Citeşte şi: Un general rus i-a urat unui soldat rămas fără un picior în războiul din Ucraina „să se pună pe picioare”

Femeia a reușit în cele din urmă să fugă din sat și a spus că încă nu i-a dezvăluit copilului că tatăl lui a murit.

Nu îl putem înmormânta. Nu ne putem întoarce în sat, e încă sub ocupația rușilor. Nu știu cum voi putea trăi de acum, cu aceste amintiri. Soțul meu a construit casa aceea pentru noi. Nu aș putea niciodată să o vând – a încheiat ucraineanca.

Povestea acestei femei este doar una dintre multele cazuri de violuri și agresiuni sexuale ce au avut loc de la începerea războiului din Ucraina. Dar este primul caz pentru care a fost deschisă o anchetă penală. Autoritățile au mai primit informații și despre femei în vârstă violate în grup. Aceastea, în cele din urmă, sunt ori executate de soldații ruși, ori aleg să-și ia propria viață, notează The Guardian.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!