Fetița dispărută de o săptămână, după ce a plecat cu un om al străzii, a fost găsită într-un cămin dezafectat

De Ioana Tătaru pe
Fetița din Petroșani, care a dispărut pe data de 1 noiembrie, când a plecat însoțită de un om al străzii, spre cimitir pentru a primi pachete de pomană, de Ziua Morților, a fost găsită în cursul nopții de miercuri spre joi.

Fetița a fost găsită dormind într-o cameră plină de gunoaie

Polițiștii din Petroșani au găsit fetița de 7 ani, dispărută pe data de 1 noiembrie, dormind lângă omul străzii într-o cameră plină de gunoaie, fără curent și apă, dintr-un cămin dezafectat. Aceasta este teafără și nu ar fi fost abuzată în vreun fel, însă a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării de sănătate. Bărbatul cu care a plecat din fața blocului, le-a spus polițiștilor că îl vede ca pe un tată: „Mie îmi spune tată și eu am avut până acum grijă de ea”, le-a declarat acesta polițiștilor, potrivit Adevarul. El va fi anchetat penal pentru lipsire de libertate.

La căutările fetiței au participat peste 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali

Tatăl fetei i-a anunțat dispariția la poliție abia după patru zile, duminică seara. La căutările fetiței au participat peste 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali. Familia a precizat că fetița a plecat din fața blocului însoțită de un bărbat în vârstă de 44 de ani cu gândul să primească alimente de pomană de la un cimitir din Petroșani. Bărbatul respectiv ar fi un om fără adăpost, dar totodată un cunoscut al familiei, în care părinți aveau încredere.

Citește și: „O nouă surprinză pentru Roxana, fetița care și-a dorit doar carne și piure”

„Fetița numită simbolul războiului din Yemen a murit”

Sursă: Adevarul.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat