2021, anul fenomenelor meteo extreme. Anunțul climatologilor

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 11 ianuarie 2021, 10:37
Vremea continuă să se fie capricioasă, iar anul 2021 va fi unul al fenomenelor meteo extreme, anunță climatologii. Care este cauza principală a acestor schimbări. 

Spania s-a confruntat cu cele mai abundente ninsori din ultimii 50 de ani, dar și cu cele mai scăzute temperaturi. În Madrid, furtuna de zăpadă a creat haos și a paralizat traficul. În acest timp, în Grecia lumea a ieșit la plajă. Un val de căldură a determinat creșterea temperaturilor maxime până la 28 de grade, față de 15 grade, cât era media normală în această perioadă.

Citește și: Vremea ANM. Ninsori și polei în aproape toată țara. Prognoză meteo specială pentru București

Care este cauza fenomenelor meteo extreme

Climatologul Roxana Bojariu a explicat pentru Digi24 care este cauza acestor condiții meteo neobișnuite.

„Deocamdată, este vorba de încălzire în straturile foarte înalte, în jur de 30 kilometri de la suprafața pământului, dar până la urmă avem de-a face cu perturbațiile din Arctica, unde avem temperaturi mai mari decât în mod obișnuit, ceea ce a schimbat cursul normal al circulațiilor atmosferice între frigiderul arctic și cuptorul tropical. Acum avem de-a face cu influențe care să determine condiții de iarnă.

Avem de-a face cu circulații perturbate față de ce eram obișnuiți, circulații de iarnă care să aducă dinspre Atlantic mase mai calde. Acum avem circulați Nord-Sud care, pe de o parte aduc aer mai rece dinspre zona arctica și duc aer mai cald în zona arctică. Față de aceste circulații, avem fie temperaturi foarte scăzute sau mai ridicate”, a explicat aceasta.

Citește online gratuit numărul de ianuarie al revistei Unica

Totodată, climatologul a mai spus că astfel de fenomene meteo extreme se vor semnala pe tot parcursul anului 2021.

„Lucrurile vor merge cu astfel de fenomene extreme în săptămânile, lunile și anul care urmează”, a declarat Roxana Bojariu.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro