Culinar: 3 secrete despre spaghete

De Lumea Femeilor pe

Dintre toate pastele, spaghetele au cel mai mic indice glicemic, deci, sunt cele mai bune pentru menţinerea siluetei. Dar nu gătite oricum…
Pastele nu conţin aditivi. Ele sunt fabricate din grâu dur şi apă. Este  interzis prin lege să conţină: substanţe chimice sau coloranţi. Mai pot avea în compoziţie ouă, legume, sau diverse condimente.

Pastele nu îngraşă

Dacă le consumi în cantităţi moderate şi faci combinaţiile care trebuie, spaghetele ţin de foame, au puţine grăsimi  (2 g la 100 g paste fierte) şi nu îngraşă. Problema e să ştii să le prepari şi să nu le combini cu sosuri nepotritive, brânză, carne sau peşte.  Dacă ai un metabolism bun, nu trebuie să îţi faci probleme. Dacă ai tendinţe de îngrăşare, combină spaghetele, fierte al dente, cu legume şi nu vei avea probleme.

Vitamine şi minerale

Pastele, ca multe alte feculente (orez, legume uscate) sunt surse bogate de vitamine şi minerale, dar mai ales dacă nu sunt prea rafinate. Pastele integrale sunt mult mai bogate în fibre,
nutrienţi, minerale (magneziu, fosfor) şi vitamine (B1, B3 şi B9) decât cele clasice, albe. Pastele integrale nu sunt mai puţin calorice decât cele albe, diferenţa e neglijabilă. Sunt însă mai bogate în fibre, deci mai săţioase.

CUM FIERBI SPAGHETELE

Pentru a fi cu adevărat sănătoase, spaghetele  trebuie fierte „al dente”. Adică, foarte puţin, între 6-9 minute, în funcţie de ce scrie pe ambalajul lor. Fierte prea mult devin prea hidratate şi stimulează prea puţin masticaţia, lucru esenţial pentru o bună digestie a glucidelor. Saliva conţine o enzimă cu rol în digestia amidonului. Dacă pastele sunt prea fierte enzimele digestive nu reuşesc să degradeze amidonul. Totuşi, ai grijă! Pastele integrale trebuie bine fierte. Ai nevoie de o cantitate de apă mare: 1litru pentru fiecare 100 g paste. Sarea se adaugă când apa începe să fiarbă. Apa în care au fiert pastele se poate folosi la prepararea ciorbelor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro