Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Acum un an, Roxana Ostroveanu – designer cu o carieră de peste 15 ani în modă și psihoterapeut – lansa IMROSKA, un brand cu o energie aparte, născut din pasiunea pentru haine și dintr-o înțelegere profundă a femeii de azi: complexă, vulnerabilă, conștientă, autentică.
IMROSKA a sărbătorit primul an de existență și a marcat momentul prin lansarea colecției AWAKEN – o colecție manifest despre trezire, prezență și echilibru între ceea ce purtăm și cine suntem.
Întreaga colecție este construită în jurul ideii de trezire spirituală, de asumare și de alegere conștientă – inclusiv în ceea ce îmbrăcăm. Materialele au fost alese cu ani în urmă, dar activate creativ abia acum, odată cu maturizarea brandului și a designerului. Într-un mod profund personal, dar perfect recognoscibil în zeitgeistul actual, AWAKEN oferă nu doar haine, ci simboluri, ritualuri, emoții.
Pentru că povestea acestei colecții – și a brandului IMROSKA – este una care merită spusă în întregime, am vrut să aflăm chiar de la Roxana Ostroveanu ce înseamnă această celebrare pentru ea.
Ce poveste stă în spatele colecției AWAKEN? Cum a apărut ideea?
“Acum 2 ani am fost în Stockholm la un curs cu dr. Bruce Lipton, cel care a pus bazele epigeneticii. El militează pentru interconectarea științei cu spiritul, ceea ce este una dintre pasiunile mele, cu mult înainte să devină la modă, așa cum este acum. Înainte, acesta era un subiect tabu, mai nișat, considerat deseori excentric, conspiraționist sau nerealist. La plecare, Bruce mi-a scris un mesaj: îmi dorește ca această știință să mă ajute sa am o viață de Rai pe Pământ. “A lifetime of Heaven on Earth”. Fix ceea ce eu am gândit mereu, că Raiul și Iadul sunt aici, pe Pământ. Și prin experiențele noastre, și prin percepția noastră asupra evenimentelor care ni se întâmplă, fie ele tragice sau pozitive, prin alegerile noastre și prin ceea ce gândim, noi contribuim la Crearea celor două, dincolo de ceea ce ne este “scris”, determinat”.
De ce “AWAKEN”? Ce vrei să trezești prin această colecție – în femeia care o poartă și în privitor?
“Să ne trezim! Să fim conștienți în fiecare moment de ceea ce gândim, de ceea ce facem, de ceea ce simțim, de ceea ce vorbim. Și, de ce nu, de ceea ce îmbrăcăm. Ce vrem sa transmitem prin hainele pe care le purtăm? Totuși, modul în care apărem este prima carte de vizită a noastră, și transmitem enorm de multă informație înainte să rostim un cuvânt. Transmitem ce simțim, cum ne-a fost ziua, ce ascundem, ce vrem să părem, ce nu vrem să părem, ce vrem să pară că avem, ce ne place, ce este important pentru noi. Practic, în fiecare zi suntem ca o pânză goală pe care pictăm o poveste”.
Unde ai simțit prima dată că această colecție prinde viață?
“Tot timpul ideea a fost și este în mintea mea. Îmi găsesc inspirația în absolut orice, fără excepție. În 2017, de exemplu, am făcut o colectie inspirată dintr-o pădure de mangrove. M-au fascinat acele rădăcini și întrepătrunderea lor, exact cum suntem și noi cu toții interconectați, că vrem, că nu vrem, aceasta este
realitatea. AWAKEN este ca o concluzie a mea. Acum, că mă gândesc la întrebarea ta mai bine, îmi dau seama ca m-ai ajutat să am o revelație. Am ales aceste materiale acum mai bine de 5, 7 ani. Însă mi se păreau mult prea scumpe, fiind materiale pe care le folosește Chanel, Mcqueen și Oscar de la Renta. Mi se păreau intangibile financiar, dar poate și ca nivel creativ, că eu nu sunt încă “acolo”. Și niciodată nu le-am comandat, pana acum”.
Ce detalii sau simboluri ascunde colecția și ce semnificații au ele pentru tine?
“În primul rand, steaua care este pusă la fermoare. Am cumparat argint 925, și am mers cu el la unul dintre bijutierii Patriarhiei Române, cel care creează cu măiestrie cele mai prețioase obiecte: raclele din argint. Noroc ca este verișorul meu, și l-am convins să facă acest simbol: 2 piramide care se întrepătrund, viața materială și viața spirituală. Împreună, în echilibru, sunt vehiculul care ne ajută să transcendem. Feminin și masculin, în perfectă armonie. Am adăugat frunzele de lotus pentru ca IMROSKA este, totuși, un brand pentru femei. Ne ajută să ne purificam, ne protejează. Este plin de credințe, însă toate demonstrate în domeniul fizicii cuantice, nu basme. Este inteligența și cunoașterea străveche a bunicilor, și a stră-stră-bunicilor acumulate în știință, de-a lungul generațiilor, până în ziua de azi. Doar că mulți dintre noi am uitat aceste lucruri, prinși în mirajul aparențelor și al zbuciumului cotidian.”
Dacă ar fi să descrii femeia IMROSKA din colecția AWAKEN în trei cuvinte, care ar fi acestea?
“Autentică. Iubire. Conștientă.”
Ce te inspiră azi? Există o imagine, o amintire sau o stare care ți-a ghidat creația?
“Sunt foarte multe. Însă, dacă ar fi să ți-o împărtășesc pe cea mai veche… este bunicul meu. Era croitorul comunei și a satelor învecinate. Dimineața, când era frig afară, alergam prin curte către magazia unde stătea la o mașină de cusut veche, și mirosul de piele de oaie încă îmi trezește dorul de el. Un bărbat foarte puternic, pasionat de croitorie. Nu aveai voie să îl deranjezi când se apuca de lucru. Eu, fiind cam cea mai mică dintre nepoți, aveam acces în locul magic. Mă lua în brațe și mă așeza în fund, pe mașină. Eram atât de mică încât continua să coasă cu mine acolo.”
Ce rol au ritualurile sau introspecția în procesul tău creativ?
“Eu mă conectez la inconștientul colectiv foarte rapid. Fac introspecția cât de rapid, încât să aduc concluziile în momentul de acum, prin conștiență. Este ca un update zilnic.”
Ce ai vrea ca femeile să simtă, când pășesc în universul colecției?
“Mi-ar plăcea să se simtă ca Acasă. Nu ca acasă, în familie, căci nu toți avem noroc de un cămin plin de liniște și iubire. Însă să simtă ca suntem cu toții interconectați, că ne vrem binele, să ne simțim văzute, înțelese, importante. Timpul nostru, energia noastră, sunt cele mai scumpe și prețioase proprietăți ale noastre.”
Unde visezi să ducă mai departe povestea IMROSKA?
“Să creăm în continuare Raiul pe Pământ. Atelierul nostru este deja un paradis. Energie frumoasă, ne iubim, ne protejăm. Sunt “familia” mea aleasă conștient. Și cu toții simțim asta, fără excepție. Lucrăm cu drag, avem cele mai frumoase materiale, mâini de aur, răbdare și multă implicare. Restul vine de la sine, ceea ce creezi, aceea vei primi. Deci urmează o creștere naturală a brandului. Așa se
întâmplă când faci ceva cu responsabilitate, dragoste și talent. Succesul este inevitabil.”
Despre Roxana Ostroveanu
Roxana Ostroveanu are o experiență de peste 15 ani în design vestimentar. Creațiile sale au fost o prezență constantă pe marile podiumuri de haute couture din lume – de la Paris, New York și Monte Carlo, la Barcelona și Milano. În urmă cu un an, și-a lansat propriul brand, IMROSKA, transformând o viziune personală într-o poveste de succes internațional.