4 din 10 respondenți folosesc inteligența artificială de mai multe ori pe zi pentru job sau în viața personală

.

Rata de adopție și de utilizare a instrumentelor de inteligență artificială a crescut în ultima vreme, iar cel mai recent sondaj derulat de eJobs România arată că  4 din 10 participanți folosesc inteligența artificială de mai multe ori pe zi pentru job sau în viața personală.

21,5% apelează la acest ajutor o dată pe săptămână și 16% o dată pe lună sau mai rar. 23% fac acest lucru o dată pe zi. Pentru cei mai mulți (64%), mecanismul de utilizare este de a formula o întrebare complexă despre ceva ce vor să afle din domeniul în care activează sau unul diferit. 54,5% cer sfaturi pentru a rezolva o problemă specifică, 41% au nevoie să genereze un text, o imagine, un sunet ori un site web și la fel de mulți caută produse sau servicii după cuvinte cheie. 40% dintre respondenți folosesc inteligența artificială pentru traduceri, 31% pentru a face un rezumat și 26% pentru a face diverse calcule.

Întrebați la ce se gândesc când vine vorba despre „AI”, doar 6,7% spun că au auzit termenul, dar nu știu ce înseamnă sau în ce context a fost folosit, 18,1% nu cred că „folosesc AI”, în timp ce majoritatea (48,6%) declară că folosesc intenționat tool-uri de inteligență artificială, chatbot-uri de servicii pentru clienți sau un creator de imagini AI. Devin din ce mai informați pe acest subiect, iar 26,6% spun că folosesc mai multe tool-uri de AI în mod regulat, urmăresc știrile despre acestea și au o idee generală despre cum evoluează.

„Una dintre principalele linii de discuție ale ultimilor doi ani, atunci când vorbea despre AI, era în ce măsură reprezintă o amenințare pe piața muncii și care este riscul să ducă la o scădere a numărului de joburi, în perspectiva automatizării tot mai multor sarcini. De aceea, a fost interesant să vedem că respondenții ne-au spus că au mai degrabă un sentiment de optimism decât de pesimism atunci când se gândesc la inteligența artificială. Doar 18% au un sentiment negativ. Inclusiv în ceea ce privește raportul anxietate / siguranță, cele mai multe răspunsuri merg în direcția siguranței”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. De altfel, aproape jumătate dintre respondenți au declarat că au încredere în informațiile oferite de instrumentele AI folosite atunci când vor să se documenteze rapid în privința unui subiect. 35,2% nu și-au format o părere clară în acest sens, iar 16,5% sunt circumspecți și nu au încredere.

Citește continuarea pe Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton