Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Neplăcutul miros de ţigară este deranjant chiar şi pentru fumători şi rămâne îmbibat în toate colţurile casei, chiar şi în încăperile în care nu se fumează. Totuşi, există soluţii pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.
Cu toate că cea mai eficientă dintre acestea ar fi să îi convingi pe cei dragi să nu mai fumeze, trebuie să recunoaştem că asta ar putea fi destul de dificil, aşa că iată care sunt alternativele…
Aeriseşte bine încăperile
Nimic nu se compară cu un somn bun, într-o cameră cu aer proaspăt. Cu toate că e destul de dificil să stai cu geamul deschis în plină iarnă, e absolut necesar să aeriseşti ori de câte ori e nevoie, măcar pentru cinci minute.
Spală draperiile şi perdeaua, şi schimbă aşternuturile săptămânal
Pentru că mirosul rămâne îmbibat în textile, e destul de important să le cureţi periodic. Draperiile şi perdeaua ar trebui să fie spălate măcar o dată la două luni, ca să nu se îmbâcsească, iar aşternuturile e bine să fie schimbate săptămânal.
Curăţă covoarele măcar o dată pe lună
Dincolo de aspiratul covoarelor, acestea trebuie curăţate destul de des. O variantă ieftină şi accesibilă este să presari puţin bicarbonat de sodiu pe suprafaţa lor, sa-l laşi să acţioneze o oră, iar apoi să aspiri bine suprafaţa. Bicarbonatul absoarbe umezeala şi mirosul şi curăţă destul de eficient.
Într-o sticlă cu pulverizator amestecă apă minerală cu suc de lămâie şi puţin ulei esenţial cu o aromă care îţi place. Pulverizează această soluţie în încăperea în care se fumează, ori de câte ori e nevoie.
Refoloseşte cojile de la lămâi şi portocale, ca odorizante naturale
Pune-le pe o farfurie, eventual în apropierea unui calorifer sau a unei alte surse de căldură şi ţine-le până se usucă. Uleiurile parfumate din cojile de lămâi şi portocale se vor evapora în aer, lăsând în urma lor un parfum proaspăt.