Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Juriul proiectului Philips „Idei de viitor”a selectat cele mai bune idei înscrise, din care trei idei vor fi votate de public pentru a fi implementate printr-o investiţie de 100.000 de euro
Pe parcursul a două luni de desfăşurare a competiţiei de idei care pot schimba în bine viitorul copiilor, platforma Philips „Idei de viitor” – www.ideideviitor.ro – a avut peste 1.000 de idei înscrise şi a înregistrat peste 100.000 de vizitatori. În prezent, juriul format din specialişti în medicină, mediu, arhitectură şi protecţie socială a desemnat ideile finaliste pentru fiecare temă în parte, urmând ca oamenii să se implice mai departe, să voteze cele mai bune trei idei câştigătoare care vor fi implementate de Philips România printr-o investiţie totală de 100.000 de euro.
„Rezultatele pe care le-am obţinut ne reconfirmă faptul că familia are un rol foarte important pentru români, iar preocuparea acestora pentru sănătatea şi viitorul copiilor este o prioritate. Interesul şi implicarea celor peste 100.000 de oameni care au accesat platforma noastră ne dau încredere că misiunea Philips de a îmbunătăţi viaţa oamenilor prin inovaţie este oportună şi cu un pas mai aproape de a fi realizată. Încurajăm în continuare participarea a căt mai multor oameni care să vină alături de noi şi să voteze ideile care îi inspiră, idei pe care noi, Philips, le vom implementa pentru viitorul copiilor din România”, a afirmat Robin van Rozen, CEO al companiei Philips Europa de Sud Est.
Fiecare dintre cele trei teme principale are trei idei finaliste selectate de juriu, din care oamenii pot vota ideea favorită, care va schimba în bine viaţa copiilor din România.
Astfel, tema Perioada de sarcină are trei idei finaliste: Curs prenatal de nutriţie a copilului, care propune cursuri de informare pentru viitoarele mămici privind alimentaţia în timpul perioadei de sarcină; şcoala mamei, prin care viitoarele mămici participă la cursuri gratuite, specializate pentru educaţia privind sarcina şi naşterea; Pachet Start în viaţă pentru bebeluşi prin care viitoarele mame care au efectuat toate examenele obligatorii de monitorizare a sarcinii vor primi fiecare un set de produse necesare pentru îngrijirea bebeluşului în primii paşi în viaţă.
Pentru tema Start sănătos în viaţă au fost selectate următoarele idei: Bancă pentru depozitarea laptelui de mamă, o inovaţie în acest moment pentru România, care nu dispune de nicio bancă pentru depozitarea laptelui de mamă; Consultant în alăptare în fiecare maternitate, de care pot beneficia cât mai multe viitoare mămici, pentru o informare corectă despre importanţa alăptării; Campanie de informare pentru alăptarea la sân, la nivel naţional.
Tema Recreere prin lumină are următoarele idei finaliste: Parcuri luminate din anvelope uzate, o idee inovativă care propune crearea unor spaţii de joacă construite din anvelope uzate, în comunităţile din România slab dezvoltate; Jocul copilăriei, care presupune desene pe panouri interactive, o alternativă la desenele pe asfalt; Terenuri sportive din lumina, realizate în cadrul şcolilor.
Ideile pot fi vizionate în detaliu şi pot fi votate până la finalul lunii august pe platforma online www.ideideviitor.ro , în secţiunea Votează.
Până la finalul anului în curs, cele trei idei câştigătoare vor deveni realitate, fiind implementate de Philips România printr-o finanţare în valoare totală de 100.000 de euro.