Dragoste şi sex: 3 lucruri pe care să nu le faci în relaţia ta

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fiecare om are propriile învăţături despre relaţii, lucruri deprinse din experienţele prin care a trecut şi oamenii pe care i-a cunoscut, dar şi din experienţele prietenilor şi apropiaţilor. Nu există o relaţie care să semene cu alta, însă unele lucruri se pot aplica în orice caz. Spre exemplu:
Când termini ceva, nu o mai lua de la capăt
Atunci când pui punct unei relaţii – fie aceasta e orice fel, de cuplu, de prietenie etc. – fii sigură că nu o mai continui, apoi. Ca şi în cazul dependenţilor de droguri, le este mai greu să se refacă nu atunci când renunţă la drog, ci atuncic când o iau de la început cu consumul. Astfel, atunci când alegi să te desparţi de un bărbat, dacă tu ai simţit că relaţia cu el este nesănătoasă pentru tine, nu te mai întoarce din drum ca să vă împăcaţi pentru că, în general, lucrurile nu se schimbă. Un bun exemplu sunt Adelina Pestriţu şi Liviu Vârciu – OK, poate nu sunt chiar modele demne de urmat, însă putem învăţa cu toţii din relaţia lor: chiar dacă se iubesc, nu le este bine împreună şi cel mai bine ar fi să nu mai încerce să se împace.
Sex: Poveşti nebuneşti cu şi despre alăptat
Ştii că e infidel?
Atunci să nu te mire dacă te va înşela şi pe tine. Un lucru văzut, cunoscut, citit, auzit şi de cele mai multe ori probat: dacă ai început o relaţie cu un bărbat, tu în rolul de amantă, să nu te surprindă atunci când te înşală şi pe tine, chiar dacă ai ajuns în „rolul principal”. Nu se întâmplă în 100% dintre cazuri, însă nu ar trebui să te surprindă faptul că este în continuare infidel. Oamenii nu se schimbă sau se schimbă foarte greu.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

În acest caz putem vorbi despre cuplul Andreea Marin – Ştefan Bănică Jr. Cântăreţul avea o relaţie cu Camelia Constantinescu – mama primului său copil – atunci când a cunoscut-o pe prezentatoarea emisiunii Surprize Surprize!, cu care s-a căsătorit în Statele Unite. Practic, el a înşelat-o pe Camelia cu Andreea Marin, iar acum se zvoneşte că motivul divorţului celor doi a fost o altă infidelitate a lui Ştefan.
Dragoste şi sex: 3 lucruri pe care să nu le faci în relaţia ta
Scurt istoric al lenjeriei intime: Când ne-au invadat chiloţii tanga vieţile?
Ce îi spui şi când
Comunicarea este cheia unei relaţii fericite, puternice. Dar asta nu înseamnă să-i spui tot ce îţi trece prin minte în orice moment. Sigur, este frumos să poţi avea încredere totală în partenerul tău şi să-i poţi spune secretele tale fără să te temi că el te va judeca, însă dacă este vorba de o aventură (şi nu de o relaţie adevărată), ai grijă ce informaţii îi dai, mai ales dacă este vorba de lucruri intime, despre tine sau despre alte persoane. Nu ştii niciodată cum se poate termina aventura voastră.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton