Au fost și au rămas unele dintre cele mai iubite vedete din România, dar oare cum arătau la începutul carierei Alina Eremia, Dana Rogoz sau Andreea Ibacka?
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Alina Eremia a cunoscut succesul de mică
S-a făcut remarcată în serialul „Pariu cu viața”, dar puțini știu faptul că Alina Eremia a debutat în muzică la vârsta de 5 ani, după ce părinții ei i-au remarcat talentul.
Primul concurs la care a participat a fost „Abracadabra”, unde a obținut premiul 3.
De asemenea, un moment la fel de important de la începutul său a fost obținerea locului 5 la Eurovision Junior în anul 2005 cu melodia Țurai.
Chiar dacă mulți dintre români au crezut că prima sa apariție a fost în serialul „La Bloc”, Dana Rogoz la vârsta de 3 ani a intrat în grupul Minisong, sub conducerea lui Ioan Luchian Mihalea. Un an de zile a cântat la Teatrul Evreiesc de Stat, iar apoi la vârsta de 4 ani tânăra actriță deja își începuse primul turneu și avea să joace la TVR.
După această perioadă, Dana Rogoz a interpretat mai multe roluri precum: Abramburica ( în serialul TV Abracadaba), Ioana ( în filmul Dulce Saună a Morții) sau Mimi ( în serialul La Bloc).