Ca să defilezi pe podium în România nu îţi trebuie o siluetă subţire sau un chip plăcut. Trebuie doar să fii sora sau iubita unei persoane celebre. Exemplele vorbesc de la sine.
Dacă pe plan internaţional fac furori manechine ca Agynes Deyn, Karolina Kurkova sau Alessandra Ambrosio, adevărate zeiţe ale frumuseţii, la noi se poartă cu totul alt tip de manechine, unele care nu ar fi călcat niciodată pe catwalk dacă nu ar fi avut norocul să se nască în România. Iată ce manechine ar trebui să părăsească pentru totdeauna podiumurile de modă.
Mariana Roşca, Ramona Lăzuran
Anonima Mariana Roşca a devenit manechin în urma unui sărut. Dar nu orice fel de sărut, ci unul primit la subraţ de la un miliardar. În acel moment, Mariana s-a transformat din broscuţă în prinţesă şi a ajuns direct pe podiumuri, deşi ca să fim sinceri, nu prea are calităţile necesare.
Ramona Lăzuran nu va renunţa probabil la podium nici după ce va deveni mămică, doar sunt atâtea manechine în România care au copii. Însă sperăm că după sarcină Ramona va fi schimbată. Nici atitudinea, nici stilul, nici grăsimea de pe şolduri nu se potrivesc cu ceea ce ştim noi despe manechine.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Sânziana Buruiană
Dacă se întreba cineva cu ce se ocupă de fapt Sânziana, ei bine, ea e manechin şi are parte de multe apariţii pe podium. Însă numai în lenjerie şi numai în cluburi, din câte se pare.
Cunoscută mai mult pentru sânii mari şi naturali decât pentru activitatea ei ca model, Sânziana probabil că nu va depăşi niciodată statutul de manechin de club.
Modelele adevărate au sânii ceva mai mici, şoldurile mai înguste şi mult mai mult stil decât Sânziana.
Dacă pe altele le cam încurcă grăsimea de pe şolduri, Andreea nu pare să aibă probleme cu corpul. Însă chipul nu o ajută deloc în meseria de model.
Andreea Tonciu se laudă cu nasul ei „de grecoaică”, însă acesta nu e singura problemă. Manechinele au în general un chip mult mai proaspăt şi mai feminin.
Probabil că nici Andreea nu va ajunge vreodată să defileze pe podiumurile internaţionale şi nici măcar pe cele româneşti mai serioase.
Dacă majoritatea designer-ilor internaţionali caută manechine naturale, cu sânii mici şi picioare lungi, cei autohtoni nu se uită la aşa ceva.
Aşa se face că a ajuns pe podium Adina Barbu. Numită „a doua Nicoleta Luciu”, Adina a ajuns în atenţia presei când şi-a pus silicoane uriaşe.
Probabil că România e singura ţară unde defilează un model cu sâni atât de mari încât îi ajung până la talie.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Ramona Gabor
Desi ştim că în afară se preferă manechinele naturale, trecem peste faptul că Ramona şi-a pus silicoane atât în sâni cât şi în gambe. Trecem şi peste faptul că şi-a operat nasul.
Rămâne totuşi corpul deloc armonios, care nu este specific unui model. Ramona are grăsime pe şolduri, celulită pe fund şi pe coapse, plus un corp uşor disproporţionat.
Cu capul prea mic în comparaţie cu restul corpului, Ramona nu arată foarte bine în costum de baie sau lenjerie intimă, iar stiliştii nici măcar nu se obosesc să-i ascundă defectul printr-o coafură adecvată.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Alexandra Enăchescu
Din nou trebuie să trecem cu vederea operaţiile estetice. Alexandra Enchescu şi-a operat sânii, nasul şi buzele, după care a declarat că nu mai are ce schimba la ea.
Şi cum rămâne cu cele câteva straturi de grăsime de sub bărbie?
Alexandra a devenit faimoasă după relaţia cu un fotbalist celebru, iar apariţiile în presa tabloidă au transformat-o dintr-o anonimă într-un model cu dese apariţii în cluburi şi în şedinţe foto.