Ce să faci ca să nu ți se mai umfle picioarele

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Picioarele umflate sunt inestetice, iar senzația pe care o creează nu este deloc plăcută. Vezi ce să faci ca să scapi de acest disconfort.

Picioarele umflate sunt o problemă comună, care, însă, trebuie tratată cu seriozitate. De obicei, se umflă din cauza kilogramelor în plus, a statului în picioare sau, dimpotivă, a statului pe scaun. Poți evita această situație prin câteva metode simple și naturale.

În primul rând, consumă mai puțină sare și bea multă apă. În timpul verii, sunt indicate fructele care conțin o cantitate mare de apă, precum pepenii, căpșunii și castraveții.

picioare de femeie

Amestecul care îți desumflă picioarele

Pune, într-un pahar, o lingură de rădăină de pătrunjel sau o legătură de frunze de pătrunjel date prin blender, apoi adaugă peste 400 de ml de apă fierbinte. Acoperă recipientul și lasă-l să stea peste noapte. Dimineață, strecoară băutura și adaugă în sucul obținut zeama de la o lămâie. Trebuie să bei câte 100 de ml din acest lichid, de trei ori pe zi, potrivit healthylifetricks.com. Fă, apoi, o pauză de trei zile și bea din nou, până când ți se desumflă picioarele.

Semințele de in sunt, de asemenea, bune pentru picioarele umflate. Într-un litru de apă, adaugă 4 linguri de semințe de in râșnite și lasă amestecul pe foc pentru 10-15 minute. Ia, apoi, recipientul de pe aragaz, acoperă-l și lasă-l, timp de o oră, într-o încăpere în care temperatura este mai ridicată. Adaugă, apoi, sucul de la o lămâie și consumă băutura obținută în timpul zilei. Ai grijă că întotdeauna este fierbinte. Urmează acest tratament timp de două săptămâni și nu ar trebui să mai ai probleme cu umflarea picioarelor.

Sursa foto: Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton