Vladimir Drăghia, primele declarații despre sexul celui de-al doilea copil

De Unica.ro, pe

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni părinți pentru a doua oară. Vladimir și Alice formează un cuplu din decembrie 2014, iar împreună mai au o fiică, Zora, în vârstă de 4 ani.

Vladimir Drăghia, primele declarații despre sexul celui de-al doilea copil

Invitați în platoul emisiunii „Teo Show”, Vladimir, Alice și Zora au oferit noi detalii despre sarcină.

„Nu a fost întâmplător de data asta, ne-am dorit și ajunsesem să ne dorim destul de tare, cam de un an de zile. Noi credem că are cumva legătură cu stresul, infertilitatea. Imediat ce am putut să ne relaxăm puțin s-a întâmplat minunea. (…) Am rezolvat-o și pe asta în ianuarie, mi-am luat o grijă”, a declarat Vladimir Drăghia.

Vladimir crede că vor avea un băiețel, deși Zora are pregătit un nume de fetiță.

Vladimir Drăghia, primele declarații despre sexul celui de-al doilea copil

„Vreau să fie o fetiță, Greta”, a spus Zora. „Noi avem o listă de nume… Eu când i-am văzut spatele, la ecografie, am zis că sigur ăla e spate de băiat”, a mai spus Vladimir.

Cuplul a aflat că va avea un al doilea copil în vacanță în Thailanda.

„A venit la masă, se uita la mine și i-am zis din prima: «Ești însărcinată!»”, a mărturisit Vladimir. „Mă uitam la el și nu puteam să mă abțin, încercam să găsesc un moment să-i zic și a zis el”, a completat Alice.

„La trei zile de când am aflat s-au instalat grețurile și nu am mai putut să mănânc nimic. Am mâncat doar din meniul de copii. A fost foarte diferit față de sarcina cu Zora. În primul trimestru mi-a fost greață non-stop, zi și noapte, mâncam la două noaptea. (…) Am făcut un tur, am ajuns la Bacău și la Galați și le-am dat vestea și bunicilor și străbunicilor”, a mai spus.

Alice a dezvăluit că, deși s-au gândit la botez, nu au ales încă nașii.

„Nu ne-am gândit încă (n.red.: la nași). Ne-am gândit la botez, cum o să facem petrecerea, dar nu la nași”, a declarat.

Vladimir vrea să fie prezent la naștere

„Eu am fost în camera unde a născut-o pe Zora. Am ținut-o de mână ca în filme. Dacă se va putea (n.red.: și de această dată), bineînțeles, este o plăcere. Este ceva la care nu aș renunța, clar aș vrea să fiu acolo. Am plâns amândoi, a fost foarte emoționant”, a mai spus Vladimir.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au aniversat 7 ani de relație. Cum s-a cunoscut cuplul

Ce probleme de sănătate a avut fiica lui Vladimir Drăghia. „S-a făcut bine”

Cătălin Cazacu, despre nunta cu Ramona Olaru: „Ne-a pregătit viața asta pentru ce va urma”

Cum a fost Alice Cavaleru cerută în căsătorie?

Alice și Vladimir s-au căsătorit în iulie 2018, la malul Mării Negre. Perechea a mers în luna de miere în Maroc.

Despre cerere, pentru VIVA!, Vladimir a dezvăluit: „A fost aproape foarte romantic. Hotărâsem la «Exatlon». Spun aproape foarte romantic pentru că planul era să o cer în aeroport, imediat ce ieșeam pe porțile alea de la Aeroportul Otopeni, Sosiri, ceea ce ar fi fost ca în filme, știu. Dar, pentru că m-am întors printre ultimii și erau sute de oameni care ne așteptau acolo, nu am vrut să pun presiune pe ea, să-i pun întrebarea de față cu toți oamenii”.

„Nu am vrut să se simtă încolțită, așa că am așteptat să rămânem doar noi trei, în parcarea aeroportului, departe de străini, și m-am pus într-un genunchi (după două ezitări), am rupt ambalajul de la o ciocolată, pentru că nu aveam inel de logodnă la momentul respectiv, l-am transformat într-un inel, și am întrebat-o dacă mă lasă să îmbătrânesc lângă ea”, a mai povestit.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!