Tania Popa, despre unul dintre cele mai dificile momente din viața ei: „Am început să urlu, n-am putut să gestionez momentul”

De Unica.ro, pe

Invitată în emisiunea „La Măruță”, Tania Popa (49 de ani) a vorbit despre câteva dintre cele mai dificile momente din viața ei. Actrița s-a născut în Căușeni, Republica Moldova, unde a locuit până la 17 ani, alături de părinți și de cele două surori ale sale.

Tania Popa, despre unul dintre cele mai dificile momente din viața ei: „Am început să urlu, n-am putut să gestionez momentul”

„Noi din clasa întâi făceam totul singure, aveam doar mâncarea. Am fost un copil foarte independent. Nu aveam nevoie de nimic. În urma unui accident din copilărie, li s-a interzis părinților, spre binele meu, să mă enerveze”, a povestit Tania Popa.

„Am avut două accidente, șocuri foarte puternice, cerebrale. Prima dată la 9 luni. Nașul meu, care era foarte înalt, m-a scăpat pe ciment. Atunci am avut prima comoție cerebrală”, a explicat.

Tania Popa

„Mai grav a fost la 3 ani, când am căzut într-o pădure, într-un cuib de viespi sălbatici. Am căzut cu fundul în cuib și am fost înțepată până am intrat în comă. Am stat trei luni în comă. M-am făcut ca o minge rotundă roșie”, a mai spus actrița.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Rachel Zegler, protagonista din filmul „West Side Story”, nominalizat la Oscar în 7 categorii, nu a fost invitată la ceremonie

Cătălin Zmărăndescu, pe mâinile medicilor la „Survivor România”. „Am avut o săptămână destul de dificilă”

Mihai Bendeac, prima reacție după ce a fost filmat în stare de ebrietate dându-și pantalonii jos în public

„Eram prea mică, nu știam să-mi controlez, să-mi gestionez furia. Aveam crize, eram în stare să sparg ușa. În România am și fost internată câteva săptămâni bune pentru că-mi explodase psoriazisul, de acolo am căpătat boala, totul este pe sistem nervos. Ușor, ușor am reușit să mă controlez, nu mă mai poate scoate nimeni din sărite acum”, a continuat.

„Tatăl meu, atlet, sportiv, cu un corp de invidiat, s-a otrăvit din greșeală. Era daltonist, a făcut o confuzie. A dat o dușcă de antigel pe care l-a confundat cu un vin cu tărie în el, care e dulceag la gust (n.red.: la fel ca antigelul). S-a culcat, asta a fost marea greșeală. Când s-a trezit a fost prea târziu. S-a stins foarte repede. Eram cu primul soț, la Tulcea. M-am prelins pe perete, am început să urlu, n-am putut să gestionez momentul. Mi-aș fi dorit să mă vadă actriță, atât. Chit că ei nu au vrut. Tata a fost foarte mândru, în culmea fericirii, când i-am trimis ziarul în care apărea că am luat premiul de debut”, a mai povestit Tania Popa.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!