Tind să spun că se numără printre cele mai populare persoane din ţara noastră. Piesele lui răsună peste tot, lumea îl îndrăgeşte şi îl urmăreşte mai ales de când apare şi în postura de prezentator TV. Şi i se şi potriveşte excepţional.
Smiley, Andrei Maria, pe numele său real, ne-a vorbit despre familie, admiratoare, inclusiv despre cea mai mare dorinţă pe care o are. Tocmai a reînceput „Vocea României”! Se anunţă un sezon la fel de captivant ca şi cel trecut sau surprizele sunt nebănuite? Captivant va fi, cu siguranţă, iar surprizele nu au cum să lipsească. Veţi auzi în continuare voci foarte bune şi veţi vedea un show total! Va fi unul dintre cele mai frumoase concerte la care aţi fost vreodată!
Peste tot – la radio, pe micul ecran, în reclamele din oraş – unde întorc capul îl văd pe Smiley. Cum e să fii una dintre cele mai îndrăgite persoane din România? Cea mai mare bucurie a mea este să îi văd pe oameni zâmbind la concerte, pe stradă, la emisiunile la care particip sau ascultându-mi piesele…
Părinţii tăi ce spun? S-au trezit la uşă cu admiratoarele tale? Membrii familiei mele sunt cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Ei sunt cei mai mari susţinători, dar şi cei mai mari critici ai mei.
Ţi s-a întâmplat să ai admiratoare care să exagereze cu intenţiile? Nu am nicio poveste ieşită din comun în acest sens. Îmi amintesc doar de nişte fane care au dormit în holul unui hotel, pentru ca dimineaţa să aibă un autograf.
Prietenul şi colegul tau Marius Moga a tot fost în SUA. Pe tine te-ar tenta să îţi extinzi aria colaborărilor şi acolo? Deja, atât eu, cât şi gaşca de la „Hahaha Production” colaborăm cu artişti din toată lumea. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte, aşa că… muncim cu drag şi spor… Şi cu răbdare!
Ai primit vreo ofertă? Pe plan internaţional îmi doresc să colaborez cu oameni cu alte viziuni, cu alte păreri, ca să pot evolua, să mă pot perfecţiona în calitate de compozitor şi de producător. Dar aşa cum spuneam mai devreme, totul se face cu răbdare.
Piesa ta „Dead man walking” e în topuri atât în România, cât şi în Grecia, Bulgaria şi chiar Turcia. Ai concerte şi în aceste ţări? Piesa s-a licenţiat în toată Europa. Deocamdată există o întârziere de lansare, dar urmează în toamnă să fie auzită în toate ţările în care a fost semnată. Am primit şi oferte de turneu, doar că sunt prins cu filmările de la „Românii au talent” şi „Vocea Romaniei”, plus o grămadă de concerte în ţară. Romania comes first! (n.r.: România are întâietate).
Pentru mulţi, viaţa personală are o importanţă deosebită. În cazul tău ce „sinonim” are? Acasă!
În clipele libere… Nu, rectific! Când faci pauză? Chiar în această perioadă sunt în pauză vocală! (zâmbeşte)
Fiecare dintre noi are visurile sale în viaţă. Tu ai reuşit să-ţi îndeplineşti măcar jumătate dintre ele? Până acum, Slavă Domnului, am reuşit tot ce mi-am propus să fac. Cea mai mare dorinţă a mea este să trăiesc frumos, să am o viaţă plină şi să nu trăiesc degeaba pe pământul ăsta. Crezi în conceptul de suflet-pereche? Nu ştiu dacă există suflete-pereche, cred că există tovarăşi de viaţă.
Eşti „îndrăgostit” de tot ceea ce ţi se întâmplă? Sunt îndrăgostit de viaţă şi de muzică şi cred că ceea ce mi se întâmplă este doar rezultatul.
NU POT TRĂI FĂRĂ…
…familie, prieteni, muzică „Întreaga mea existenţă cu siguranţă n-ar fi completă fără familia pe care o am, fără prieteni şi bineînţeles fără muzică.”