Simona Pătruleasa dezvăluie ritualul ei de îngrijire: „Aplic apă termală pe ten, măști de hidratare și apoi, îmi fac un masaj lejer cu uleiuri”

.

Simona Pătruleasa Ivanof, una dintre cele mai frumoase și mai de succes prezentatoare de știri TV, în prezent la Kanal D, ne dezvăluie cum își îngrijește tenul și care sunt motivele pentru care zâmbește în fiecare zi.

Rutina de îngrijire acasă

Atunci când sunt acasă nu folosesc deloc machiaj. Îmi place să pulverizez pe față de cinci-șase ori pe zi apă termală, îmi aplic măști de hidratare de 30 de minute și apoi îmi fac un masaj lejer cu uleiuri. La sfârșit de săptămână, îmi fac un gomaj pentru a curăța mai bine impuritățile de pe piele.

Must-have în materie de make-up

Din kit-ul meu de machiaj nu lipsesc mascara de la Estee Lauder, fondul de ten de la același brand, varianta Double Wear, blush-ul de la Dior și glossul, tot de la Estee Lauder.

Tratamente la salon

Prefer să petrec mai mult timp cu fiica mea, Ingrid, decât să merg la saloane de înfrumusețare. Dar ca în cazul oricărei femei, există și această nevoie de a avea momente de relaxare, deși timpul meu este foarte limitat. Cât timp ea e la școală, ajung două ore pentru Eximia, un tratament corporal extraordinar. După doar cinci ședinte am început să văd rezultate remarcabile.

Citește și:
Fabuloasa Diana Enciu a vorbit despre recuperarea ei după naștere
Cum a scăpat Gina Pistol de celulita din timpul sarcinii
Mihaela Bilic: Cum ne revenim după excesele alimentare făcute de sărbători
Cum se pregătește Adela Popescu pentru viața cu trei copii

Simona Pătruleasa dezvăluie ritualul ei de îngrijire: "Aplic apă termală pe ten, măști de hidratare și apoi, îmi fac un masaj lejer cu uleiuri"

S.O.S., mâini uscate!

Îmi mențin mâinile hidratate după aplicarea dezinfectantului, aplicând o cremă de la L’Occitane. Tot pentru hidratarea pielii, de două ori pe lună apelez la un tratament acasă, cu parafango, pentru ca am tot ce îmi trebuie, exact ca la salon.

Pentru un ten de porțelan

Am grijă să nu-mi irit tenul de la mască și folosesc gama „Elena Martin” care vizează toate etapele îngrijirii tenului, de la exfoliere, până la hidratare. De asemenea, mă demachiez foarte bine și aplic o cremă pentru calmare, dacă fața este iritată.

Parfum de suflet

Baccarat Rouge este parfumul meu preferat, dar îmi place și Bottega Veneta.

Simona Pătruleasa dezvăluie ritualul ei de îngrijire: "Aplic apă termală pe ten, măști de hidratare și apoi, îmi fac un masaj lejer cu uleiuri"

Rutina haircare preferată

Pentru păr folosesc mai multe măști de la: Moroccanoil, Kerastase – Elixir Ultime, Label.m Radiance Oil.

Fericirea are chipul ei

Mă bucur și apreciez din suflet că lucrez cu oameni care mă plac, mă respectă și mă apreciază, dar cel mai mult mă bucur că pot să-i informez din surse sigure și obiective pe telespectatorii noștri.

O lecție de sinceritate

Fiecare zi este o lecție și o provocare, în același timp. Fiica mea, Ingrid are o sinceritate care uneori poate deranja, o sensibilitate incredibilă și un simț artistic senzațional.

Bucurie în familie

Cel mai mult ne place să ieșim cu bicicletele și să ne oprim la o înghețată, iar când este frig afară ne uitam la comedii și mâncam popcorn.

foto: KANAL D

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton