Silviu Prigoană și soția lui, Mihaela, au ales locația pentru nuntă. În ce țară se vor cununa religios

De Unica.ro, pe
Silviu Prigoană și Mihaela s-au căsătorit civil în 2016, iar acum se pregătesc pentru cununia religioasă. Cei doi au ales o locație deosebită pentru nuntă, peste hotare. 

Silviu Prigoană și Mihaela formează un cuplu de mai mulți ani, iar în 2016 au devenit soț și soție. Invitați în cadrul emisiunii Xtra Night Show, cei doi au dezvăluit că vor face și cununia religioasă. Omul de afaceri așteaptă însă să se termine procesul cu fosta soție, Adriana Bahmuțeanu, care durează de șase ani.

„Noi ne judecăm în momentul de față pentru nimic. Nu se explică cum de atâta timp ne judecăm pe nimic. Eu am renunțat la copii, să fie fericiți, la revedere, i-am dat la mămică. Nunta urmează, bineînțeles că facem, păi sunt tânăr, dar încă nu am terminat probleme cu instanțele, cu copiii, încă se mai prelungește”, a spus Silviu Prigoană în cadrul emisiunii TV de la Antena 1, potrivit Libertatea.ro.

Nunta celor doi nu va avea loc în România, ci într-o locație specială, Ierusalim.

„Nu a fost simplu, dar parcă suntem dintotdeauna împreună. El este ca și un copil acum, se bucură din orice, e fericit. Faptul că eu sunt aproape de el, noi mergem la plimbare împreună, mâncăm, povestim, citim. El spune că sunt fata lui mult visată. A fost un om hotărât la viața lui”, a spus și Mihaela Prigoană.

Citește și: Cristina Cioran, despre o problemă delicată pe care o are: Este în exteriorul uterului și crește odată cu bebelușul!

Regina Elisabeta a II-a se ține de glume. Ce a făcut suverana Angliei în timpul unui eveniment politic

Matei Stratan, prima declarație după ce s-a speculat că formează un cuplu cu Andreea Raicu

Oana Roman s-a lăsat greu recucerită de Marius Elisei: „Am așteptat un pic”

Povestea de dragoste dintre Silviu Prigoană și Mihaela

Într-un interviu acordat în 2018, Mihaela Prigoană a povestit cum a început relația ei cu omul de afaceri, în 2015.

„Eu trebuia să mă întâlnesc cu Marcel Toader în Bucureşti, voia să mi-o prezinte şi pe Maria, viitoarea lui soţie, iar când am ajuns în Capitală l-am sunat. El mi-a spus că este acasă la naşul lor, Silviu Prigoană, şi să vin şi eu, că este o cină între prieteni (…) Atunci ne-am văzut pentru prima oară! Era multă lume, am făcut cunoştinţă cu toţi şi am sesizat că atunci când Silviu povestea ceva parcă mi se adresa direct.

El a observat că eram cumva reticentă şi a început să-mi vorbească despre el, să-l pot cunoaşte mai bine. A doua zi am plecat la Sibiu, iar Silviu mi-a trimis mesaje şi am stabilit să povestim mai multe când mă întorc la Bucureşti”, spunea Mihaela Botezatu pentru revista Taifasuri.

S-au căsătorit un an mai târziu, iar de atunci sunt de nedespărțit. Soția lui Silviu Prigoană a dezvăluit și cum a cucerit-o afaceristul.

„M-a cucerit cu inteligenţa lui, nu există întrebare la care să nu aibă răspuns, cu faptul că este un om bun şi iubitor şi un tată desăvârşit (…) El are tot ce mi-am dorit, îmi oferă toată dragostea lui, este tandru şi iubitor. Sunt mândră de el şi creşte inima în mine când văd cât este de deştept”, a mărturisit aceasta.

Pentru Silviu Prigoană, căsătoria cu Mihaela este a șaptea nuntă. Ea a mai fost căsătorit o dată și are trei copii.

Sursă foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!