Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Sandra Mutu a început filmările, după ce a semnat cu Antena Stars și va prezenta în fiecare sâmbătă Retrospectiva Știrilor. Vedeta a vorbit despre cum s-a simțit în fața camerelor de filmat și a recunoscut că a avut emoții.
Soția lui Adi Mutu a făcut o postare prin care și-a anunțat fanii că a filmat prima ediție a Retrospectivei Știrilor Antena Stars. Ea a mărturisit că a avut emoții mari, însă abia așteaptă să apară în fața telespectatorilor. Prima ediție a emisiunii va fi difuzată sâmbătă, 5 septembrie, la ora 9:00.
„Astăzi am filmat prima ediție a retrospectivei Știrilor Antena Stars! Am început oficial filmările, cu emoții cât pentru zece ediții și recunosc, un zâmbet care încă se lasă așteptat. Vă aștept sâmbătă, de la ora 9.00, să-mi spuneți cum vi se pare. Și nu-mi spuneți că n-am zâmbit suficient… știu! Dar poate mâine, poimâine… curând… o să-mi iasă și asta”, a scris Sandra Mutu, pe Instagram.
Bruneta a continuat și a spus că este o provocare pentru ea, așa că a stat puțin pe gânduri până să accepte postul.
„Este o experiență inedită pentru mine, este noul absolut și chiar o pot considera o provocare. Sincer, am stat și m-am gândit puțin până să spun «da», dar am considerat că e momentul să ies din zona de confort. Ce-i drept, am avut și foarte multă susținere din partea oamenilor care realmente contează pentru mine, iar asta mi-a dat curaj”, a explicat prezentatoarea de la Antena Stars.
Sandra Mutu a activat în zona de modelling. În 2010, când avea 17 ani, ea a câștigat titlul de miss România, iar experiența de pe podium i-a adus și primele apariții în presă.
Ulterior, ea nu a mai apărut în fața publicului și s-a concentrat pe viața de familie. Acum, soția fostului internațional revine în fața camerelor în ipostaza de prezentatoare Tv.
Adi Mutu, în vârstă de 47 de ani, și Sandra, în vârstă de 31 de ani, s-au căsătorit în 2015 și au împreună un băiețel pe nume Tiago.
Briliantul nu a vrut să dea prea multe detalii despre cum s-a cunoscut cu soția lui.
„Nu pot să dau totul din casă, într-o zi o să povestesc. E o chestie intimă, am trecut de etapa aia, la 20-30 de ani, când povesteam de viața mea… Ți-am spus cum am cunoscut-o, la o cină cu niște prieteni comuni. Nu e nimic spectaculos cum am cunoscut-o. I-am dus flori a doua oară când ne-am văzut”, a spus Adi Mutu, potrivit Fanatik.