Eugenia Șerban, confesiuni emoționante despre lupta cu cancerul. Cum a reușit să învingă boala: „Informare, conștientizare, screening, prevenție, ca să nu se mai ajungă la deces”

.

Eugenia Șerban a făcut recent confesiuni emoționante despre lupta cu cancerul. Actrița a explicat cum a reușit să învingă boala. Vedeta a făcut declarații despre ce înseamnă să fii bolnav, dar și despre importanța prevenției și a echilibrului emoțional în lupta cu această afecțiune. Iată ce a mărturisit ea!

După o luptă grea cu cancerul, Eugenia Șerban a găsit puterea de a transforma durerea în sprijin pentru alții. Actrița s-a implicat activ într-o asociație dedicată pacienților oncologici și a lansat un podcast prin care aduce informație, speranță și sprijin celor care trec prin experiențe similare.

Eugenia Șerban, confesiuni emoționante despre lupta cu cancerul

Eugenia Șerban a vorbit deschis despre experiența sa cu cancerul și despre cum, după ce a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, a ales să se implice activ în sprijinul altor pacienți oncologici. În prezent, ea face parte din Asociația SURSA, unde muncește intens pentru a oferi sprijin atât bolnavilor de cancer, cât și familiilor acestora și cadrelor medicale care îi îngrijesc.

După ce a trecut personal printr-o luptă grea cu boala, actrița a înțeles cât de important este sprijinul psihologic și informarea corectă, motiv pentru care s-a implicat în lansarea unui podcast care are ca scop educarea și susținerea comunității oncologice.

„Muncesc foarte mult pentru că fac parte dintr-o asociație care se numește SURSA și care se ocupă cu pacienții oncologici, aparținătorii lor și cadrele medicale din oncologie. Și am dat drumul la podcast-ul asociației care se numește „De la Întuneric la Lumină cu Eugenia Șerban”. Și avem filmări. Este exact cum era și când lucram în televiziune, pentru că lucrez cu echipe de profesioniști. Ba da, normal, cui nu i-ar fi? (n.r.: dor de televiziune). Dar acum e la modă podcast-ul și e ceea ce ne ajută pe noi în asociație și vom vedea pe viitor.

Informare, conștientizare, screening, prevenție, ca să nu se mai ajungă să tratăm cancere foarte complicate sau să nu se mai ajungă la deces. Cu multă speranță la viață și tocmai de aceea se numește podcast-ul „De la Întuneric la Lumină”. Trebuie să vedem lumina de dincolo. Cu asta ne ocupăm în asociație, cu psihoterapie specială pentru pacienți, pentru aparținători și pentru personalul medical. Ca să avem un zen bun, să fim pozitivi. Apropiații de cele mai multe ori se încarcă decât pacientul în sine care se luptă să trăiască.

Eu. Și familia (n.r.: a fost susținută cel mai mult de familie în tot acest proces)”, a mărturisit actrița pentru playtech.ro.

Citește și: Eugenia Șerban, afectată profund de dependența fiului de droguri: „Jonglează cu sentimentele mele de mamă”. Ce mesaj are actrița pentru părinții aflați în situația ei

Citește și: Drama actriței Eugenia Șerban. Cum reușește să își țină fiul consumator, departe de substanțele interzise: „E un drum greu”

Citește și: Amalia Năstase și Răzvan Vasilescu aniversează nouă ani de căsnicie: „Ce se întâmplă în Vegas…” Cum a început povestea lor de dragoste și ce diferență de vârstă este între ei

Cum reușește actrița să se mențină în formă

Mai mult decât atât, Eugenia Șerban a explicat cum reușește să se mențină în formă. Actrița nu face nimic special, dar recunoaște că este o fire energică.

„Nu știu, natura, Dumnezeu! La vârsta mea mănânc tot ce-mi poftește inima, crede-mă. Multă energie pozitivă!”, a mai adăugat ea.

Eugenia Șerban a învins cancerul ginecologic și cel de sân

În anul 2019, Eugenia Șerban a aflat că are cancer. Vedeta a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale într-un spital din țară și, după doi ani și jumătate, a reușit să se vindece. Întreaga perioadă a fost una dificilă pentru ea, care a determinat-o să-și schimbe unele lucruri în viață.

Actrița a luptat cu două forme de cancer, unul ginecologic și unul la sân, și a reușit să le învingă pe ambele. După ce și-a revenit, ea a continuat să își trăiască viața și le-a fost recunoscătoare medicilor și apropiaților care au sprijinit-o în momentele grele.

Sursa foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton