Home > Vedete > Româneşti > Cum a descoperit actorul Emil Mitrache, Americanu’ din „La Bloc”, că suferă de anevrism de aortă. „Această boală se numește ucigașul tăcut!”
Cum a descoperit actorul Emil Mitrache, Americanu’ din „La Bloc”, că suferă de anevrism de aortă. „Această boală se numește ucigașul tăcut!”
Actorul Emil Mitrache, cunoscut publicului din România drept Americanu’ din serialul „La Bloc”, a trecut printr-o experiență care i-a schimbat radical viața. În urmă cu trei ani, acesta a aflat că suferă de o afecțiune gravă la inimă – un anevrism de aortă – care, netratat, i-ar fi putut fi fatal.
Dezvăluirile sale recente, făcute în cadrul unor emisiuni TV și podcasturi, aduc în prim-plan importanța controalelor medicale de rutină și rolul salvator al celor apropiați.
Totul a început cu o simplă insistență din partea soției sale, care l-a convins să meargă la un control medical, deși actorul nu prezenta niciun simptom. „Mi-a cam vâjâit glonțul pe la ureche. Nu aveam niciun simptom. Această boală, acest anevrism de aortă, se și numește ucigașul tăcut. Nevasta mea a zis să merg la control. Ea chiar m-a salvat! M-am dus la doctor ca să scap de gura ei!”, a mărturisit Emil Mitrache în cadrul unei apariții la Prima TV.
Investigațiile au scos la iveală o dilatare periculoasă a aortei, care putea ceda în orice moment. „Am avut o intervenție pe cord deschis. Dacă nu descopeream întâmplător, nu mai stăteam de vorbă acum. Aorta era mărită, iar dacă se rupea… într-un minut ai murit”, a povestit actorul în podcastul lui Cătălin Măruță.
Intervenția chirurgicală a avut loc în 2022, într-o clinică privată, și a durat aproximativ opt ore. Costurile ridicate ale operației – între 10.000 și 12.000 de euro – au fost o provocare majoră pentru actor, mai ales că totul s-a petrecut în plină pandemie, o perioadă dificilă pentru artiști. „Trebuia să mă operez, pentru că dacă nu mă operam, nu mai stăteam de vorbă acum. Numai că o operație la un spital privat costă și nu aveam atunci suma respectivă”, a declarat Mitrache.
Experiența lui Emil Mitrache este un exemplu puternic despre cât de importantă este prevenția medicală, chiar și în lipsa simptomelor. Actorul subliniază că fără insistențele soției și sprijinul prietenului său, povestea ar fi avut un final tragic. „Fără ea (n.r. – soție), nu mai discutam la ora asta. De atunci, am mai auzit de trei cazuri similare, care nu s-au terminat la fel de bine…”, a mai mărturisit actorul.
Foto – arhivă
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.