Claudia Pătrășcanu iubește din nou? Gabi Bădălău: „E un bărbat însurat din Constanța”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 18 noiembrie 2022, 12:03

Gabi Bădălău (34 ani) a reacționat după ce Claudia Pătrășcanu (43 ani) a refuzat oferta lui de a se muta în București, împreună cu cei doi copii. Divorțul dintre cântăreața și fiul baronului Nicolae Bădălău s-a finalizat oficial în urmă cu două săptămâni, însă conflictul dintre cei doi nu a luat sfârșit, problemele fiind acum legate de creșterea copiilor.

După ultima înfățișare la tribunal, Gabi Bădălău s-a declarat indignat de atitudinea Claudiei care l-ar fi prezentat într-o lumină nefavorabilă pe afacerist, insinuând că vrea “să-i cumpere pe judecători” pentru ca domiciliul băieților Nicholas și Gabriel să fie în București.

Gabi Bădălău reacționează după ce Claudia Pătrășcanu a refuzat să se mute în București cu copiii

Sunt un pic agitat și supărat pentru că mi-a ajuns și poate asta e o refulare. Nici nu mai știu ce exemple să vă dau ca să vă creionați o imagine despre personajul ăsta care o să vină în cinci minute în fața dumneavoastră cu lacrimile în ochi că e mama minunată, și că eu cumpăr judecătorii. Gândiți-vă ce personaj poate să fie.

Atunci când copiii veneau la mine, punea în jucăriile copiilor aparate de înregistrat, ca să înregistreze convorbiri între mine și familia mea despre alte subiecte. Om mai perfid și mai viclean și mai ipocrit nu am întâlnit – a dezvăluit Bădălău.

Claudia Pătrășcanu locuiește cu copiii în Constanța, iar Bădălău o suspectează pe artistă că a ales să nu mai locuiască în Capitală pentru că în Constanța ar avea o relație amoroasă cu un bărbat însurat. Afaceristul a ajuns la această concluzie după ce a încercat să o convingă să revină în București, pentru a fi și el mai aproape de băieți, dar fără rezultat. Gabi Bădălău ar fi dispus să plătească el o locuință în Capitală, însă nu-și poate convinge fosta soție să revină.

Citeşte şi: Drew Barrymore, dezvăluiri fără perdea despre viața personală. „Nu sunt o persoană care are nevoie de relații intime!”

Citeşte şi: Ce vârstă are CRBL și care este numele lui. Prima dată s-a însurat la 20 de ani, iar pe actuala soție a cunoscut-o la Pro TV

Citeşte şi: Cătălin Botezatu, mărturisiri în lacrimi despre experiența închisorii: „Am stat într-o cameră cu apă pe jos, aproape dezbrăcat, în lanțuri!”

Citeşte şi: WRS, despre problemele de sănătate mintală: „O să mă deschid și o să încep să tremur puțin”

Claudia a locuit la București de 10-15 ani, eu am avut discuția asta cu ea de 2-3 ani de zile. I-am zis, băi femeie alege-ți la București o casă de 200.000 de euro, ți-o mobilez, ți-o aranjez, îți plătesc bone, școlile la copii, îți iau mașină, îți dau niște bani – a relatat Bădălău, potrivit spynews.ro.

„E sfătuită prost de iubitul ei”

Gabi Bădălău a mai spus că Pătrășcanu și-ar canalizeze toată atenția asupra iubitului, și nu a copiilor, așa cum ar fi normal.

Nu vreau să o cumpăr, nu mă interesează de ea să mă împac sau alte lucruri. Era vorba să aibă lângă ea ambii părinți aproape. Dacă ea e ambițioasă sau prost sfătuită de iubitul ei și vrea să stea la Constanța după băiatul ăla cu care e ea și nu ai interesul suprem al copiilor acum, atunci să stea într-un sat în Constanța, ce să zic.

Claudia Pătrășcanu iubește din nou? Gabi Bădălău: "E un bărbat însurat din Constanța"

Afaceristul a mai precizat că are “sursele sale” de la care știe că artista are un iubit în Constanța, însă nu s-a declarat deranjat de acest lucru, atâta timp cât nu sunt afectați copiii.

Crezi că în atâta timp nu știu, mă cunosc cu oameni, am prieteni și eu. Are pe cineva, unu însurat pe acolo, care ăla nu o lasă să vină, îți dai seama, dar nu e problema mea asta.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au decis să divorțeze în 2019, după o căsnicie de trei ani și jumătate. De atunci, cei doi își aruncă diverse acuze în spațiul public, iar motivul certurilor este legat de creșterea și întreținerea celor doi băieți. De câteva luni, Bădălău ar avea o relație cu Bianca Drăgușanu, fosta soție a lui Victor Slav. Gabi și Bianca s-au despărțit și împăcat de mai multe ori, modelul acuzându-l pe afacerist de neseriozitate și chiar infidelitate.

Nu pot să stau cu un bărbat care nu știe ce vrea și care nu știe să mă facă fericită. (…) Dacă ești dezorientat, lasă-mă în pace! Eu sunt prea agitată pentru el? Nu poți să ții ritmul cu mine, la revedere! (…) El către familia lui a dat informația greșită de la bun început. Dacă a fost cineva de vină nu au fost părinții lui. Nu sunt de fier chiar dacă vreau să par. Mă afectează anumite circumstanțe, dar eu le depășesc foarte ușor – dezvăluia Bianca, acum câteva luni.

Foto – Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!