Cabiria Morgenstern, reacție tranșantă după ce a fost jignită în mediul online. „Mi se strânge inima când văd că astfel de persoane!” Mesajul care a deranjat-o

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cabiria Morgenstern s-a confruntat recent cu un comentariu jignitor primit din partea unei persoane care o urmărește pe rețelele de socializare, demonstrând încă o dată că mediul online poate deveni rapid un spațiu al derapajelor. Tânăra nu a lăsat situația netaxată și a transmis un mesaj ferm cu privire la comportamentul pe care unii adulți îl promovează pe internet, mai ales atunci când au responsabilitatea de a crește copii.

Un comentariu răutăcios primit în drum spre repetiții

Aflată într-un taxi, în drum spre repetițiile unde întârzia, Cabiria a împărtășit momentul cu comunitatea ei de pe Instagram prin intermediul unui videoclip. Surpriza neplăcută a venit în scurt timp, când una dintre urmăritoare a decis să îi trimită un mesaj direct extrem de dur, fără un motiv întemeiat.

„Doamne, sper să nu mai existe femeie ca tine. Sorry not sorry”, a fost mesajul jignitor pe care l-a primit Cabiria Morgenstern pe Instagram.

Surprinsă de comportamentul celor care o urmăresc din proprie voință

Fiica Maiei Morgenstern a verificat profilul celei care i-a transmis vorbele grele și a observat că femeia respectivă o urmărea din proprie inițiativă. Tânăra a mărturisit că îi este greu să înțeleagă de ce unii utilizatori aleg să rămână conectați la conturile unor persoane pe care ulterior le jignesc și le atacă în mediul virtual.

Cabiria Morgenstern, reacție tranșantă după ce a fost jignită în mediul online. "Mi se strânge inima când văd că astfel de persoane!" Mesajul care a deranjat-o

Dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât Cabiria a observat că autoarea comentariului este, la rândul ei, mamă.

Reacția dură a fiicei Maiei Morgenstern despre educație și blândețe

Afectată de lipsa de empatie din mediul online, Cabiria a subliniat că își dorește o societate în care femeile se susțin reciproc, iar copiii sunt crescuți într-un mediu bazat pe iubire și respect. Ea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care generațiile viitoare pot fi influențate negativ de astfel de comportamente promovate chiar de proprii părinți.

„N-o s-o iau iar cu teoria de gen, e clar că „Bya” nu ar înțelege oricum, dar ecunosc că mi se strânge inima când văd că astfel de persoane au în descriere că sunt mămici. Visez la un viitor în care ne creștem și educăm copiii într-un mediu plin de iubire și înțelegere, ori dacă hobby-ul mamei e să dea hate pe internet la oameni pe care ea îi urmărește din propria voință și nesilită de nimeni… în fine.

Să sperăm că există alți adulți în viața acelui copil, care să își poată asuma responsabilitatea creșterii lui cu blândețe și inteligență”, a scris Cabiria Morgenstern pe Instagram.

Cabiria Morgenstern, reacție tranșantă după ce a fost jignită în mediul online. "Mi se strânge inima când văd că astfel de persoane!" Mesajul care a deranjat-o

Aceasta nu este prima dată când tânăra este ținta atacurilor pe internet; în urmă cu doar câteva luni, Cabiria Morgenstern s-a confruntat cu un alt val de jigniri în mediul online, atunci primind jigniri legate de aspectul fizic.

Foto – Instagram / Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton