Home > Vedete > Româneşti > Ana Maria Calița iubește din nou. „A apărut un prinț! Trebuie să mă și mărit!” Câștigătoarea iUmor așteaptă inelul de la noul partener
Ana Maria Calița iubește din nou. „A apărut un prinț! Trebuie să mă și mărit!” Câștigătoarea iUmor așteaptă inelul de la noul partener
Ana Maria Calița trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Comedianta a mărturisit că „prințul” despre care vorbea de mult timp și-a făcut, în sfârșit, apariția, iar relația lor evoluează rapid. Cei doi se pregătesc deja să se mute împreună, iar vedeta spune că armonia și micile certuri „condimentează” povestea lor de dragoste.
Artista a vorbit cu entuziasm despre începutul relației și despre modul în care reușesc să mențină pasiunea vie. „A apărut un prinț. Prințul despre care eu tot vorbeam și spuneam că va apărea, uite că a apărut. Și e foarte bine, și ne mutăm împreună, și e foarte drăguț. Ne înțelegem foarte bine, cheia succesului în relație este să te și cerți, mai aprinde flacăra, domnule. E altceva!”, a declarat Ana Maria Calița potrivit Spynews.ro.
Comedianta a povestit cu umor că mama ei a fost puțin luată prin surprindere de rapiditatea cu care lucrurile avansează. „Mama, da, l-a cunoscut. Nu este foarte încântată, așa… pentru că îi fura fata, adică lucrurile devin serioase și cred că s-a panicat puțin și a spus: Aolo, aolo, fata mea. Și i-am explicat că este ok, așa e… trebuie să mă și mărit”, a spus artista.
Ana Maria Calița recunoaște că își menține mereu manichiura impecabilă, convinsă că momentul cererii în căsătorie poate veni oricând și trebuie surprins cu poze perfecte. „Tot timpul îmi fac manichiura, nu aștept să treacă prea mult timp, tot timpul este fresh. Dacă mă cere, să iasă bine manichiura în poze. Știu exact cum vreau să fie inelul, cu un diamant mare. Eu simt că o să se întâmple, da, bănuiesc! Mă las surprinsă, nu știu când și unde se va întâmpla, dar vreau să fiu surprinsă. Sunt convinsă că deja a descoperit ce-mi place, iar inelul o să fie fix cum îmi doresc”, a mai spus vedeta.
Ana Maria Calița este una dintre cele mai apreciate comediante din România, cunoscută pentru energia sa debordantă și umorul inspirat din viața de zi cu zi. Originară din București, ea a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și colaborează cu „Opera Comică pentru Copii”, unde își pune în valoare talentul artistic.
Stand-up comedy-ul a devenit pentru Ana Maria nu doar o pasiune, ci și o carieră de succes. A urcat pe scena „iUmor” de două ori, ajungând în finală atât în sezonul al treilea, cât și în cel de-al patrulea, pe care l-a și câștigat. La audiții, a glumit că revine în competiție pentru a-și cumpăra un loc de parcare și o boxă la apartamentul proaspăt achiziționat, dar a mărturisit ulterior că adevăratul motiv a fost dorința de a-și împlini un vis: „Nu știu dacă trebuie să câștig iUmor, dar îmi doresc, e un vis de care am nevoie.”
Deși pare mereu sigură pe ea și are replică pentru orice, Ana Maria recunoaște că emoțiile o însoțesc de fiecare dată când urcă pe scenă. Prima experiență la un open mic a fost un eșec, însă acel moment a motivat-o să continue și să își construiască un stil propriu. Ea își scrie singură materialele, inspirându-se din întâmplările cotidiene: „Îmi notez gânduri aproape zilnic și mai târziu le transform în material pentru stand-up. Nu am o rețetă, scriu ce mă frustrează, transform până și experiențele neplăcute în ceva amuzant.”
Foto – arhivă
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.