Medeea Marinescu are grijă de copiii săraci

De Unica.ro pe

La propunerea unei familii de francezi, care au văzut-o în rolul admirabil din filmul „Je vous trouves tres beau”, actriţa Medeea Marinescu a acceptat să devină imaginea Fundaţiei „Valentina”, care se ocupă de copiii nevoiaşi din Sectroul 5 al Capitalei.
„Îmi doream foarte mult să-i ajut pe copiii fără posibilităţi. Aşa că am în grijă 24 de copii.
Deşi sarcina mea este mai mult administrativă, cum am timp dau o fugă la sediul fundaţiei şi mă joc cu cei mici, îi învăţ să cânte, să joace roluri.
Sunt atât de entuziaşti, încât plec cu greu de acolo”, mărturiseşte Medeea, care joacă şi rolul unei asistente medicale în serialul „Doctori de mame” de la Acasă TV.

Până acum, actriţa a organizat strângeri de fonduri la Institutul Francez din Bucureşti, dar şi la Paris, le aduce jucării, hăinuţe sau dulciuri.

Foto
: PR
Autor: Florin Ghioca

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă