Marile scandaluri din showbiz în 2021

De Unica.ro, pe

Vedetele au avut parte de scandaluri și în 2021. Declarațiile controversate, acuzele, supărările, criticile, dezvăluirile șocante au fost la ordinea zilei. Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf, Adelina Pestrițu, Iulia Albu, Meghan Markle și și prințul Harry sunt câteva dintre vedetele implicate în scandalurile anului.

Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

După ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț s-a iscat un întreg scandal legat de motivele pentru care antrenorul de fotbal a luat această decizie. Inițial, Anamaria Prodan i-a luat apărarea soțului ei, dar după ce au apărut zvonuri potrivit cărora Reghecampf ar aștepta un copil cu o altă femeile, lucrurile s-au schimbat radical. S-au aruncat vorbe grele, iar scandalul pare departe de a se fi încheiat.

Deocamdată avem sol de pace, dar deocamdată. Eu nu ameninț, eu mi-am atenționat soțul prin intermediul avocaților că, dacă nu oprește această porcărie și mizerie în presă unde eu nu vreau să intru, atunci vorbesc eu. Foarte rar (n.red. vorbește cu Laurențiu). Nu avem ce să comunicăm, el trebuie să înțeleagă că alegerile ieftine o să-l coste foarte scump și să se obișnuiască cu ideea, este una dintre declarațiile impresarei.

Scandalul dintre Adelina Pestrițu și Iulia Albu

Scandalul dintre cele două a pornit în platoul emisiunii La Măruță, acolo unde Adelina Pestrițu a fost provocată să descrie câteva persoane într-un singur cuvânt. Adelina a imitat o găină înainte de a da răspunsul final. De-a lungul timpului, Iulia Albu a criticat aparițiile vestimentare ale Adelinei și fotografiile pe care le publică în mediul online.

În cele din urmă, despre fashion editor, deși a spus că este frumoasă, Adelina a menționat că poate fi „uneori răutăcioasă”. Replicile dure ale Iuliei Albu nu au întârziat să apară. Aceasta a făcut mai multe postări pe rețelele de socializare la care Adelina a răspuns.

Doamna care plimbă găina prin platourile televiziunilor s-a simțit nițel deranjată de faptul că am „îndrăznit” să o caracterizez ca fiind răutăcioasă (…) Fiecare face ce poate și trebuie să trăiești și tu din ceva până la urmă, iar când nu ești capabil să îți câștigi existența din ceva valoros și civilizat, critici ce fac alții, a spus la un moment dat Adelina Pestrițu.

Da, Adelina, este o rușine să fii frustrat și ipocrit și da, femeile deștepte și evoluate chiar se susțin între ele. Tu nu ai căderea, însă, să ții discursuri feministe. Eu nu am nevoie să-mi fabric trecutul pentru că nu am nimic de îngropat. Nu-mi amintesc să te fi sunat să-ți ceri bani împrumut, este una dintre replicile Iuliei Albu.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-au separat în vara anului 2019. Scandalul stârnit odată cu procesul pentru obținerea custodiei fiilor lor, Gabriel și Nicholas, a continuat și în 2021. Cântăreața a făcut acuzații serioase la adresa fostului său soț. Aceasta a susținut că Bădălău s-ar droga și mai mult, că ar fi întreținut relații sexuale cu bărbați.

Comportamentul lui a fost unul agitat, incoerent, agresiv vizavi de mine și mama mea, în momentul în care i-am sugerat să le pună copiilor centura de siguranță. Nu a dorit să facă acest lucru, afirmând că nu e treaba mea, că unul e Bădălău!

Acest om vine agitat și își ia copiii. Vine drogat să ia copiii. Sunt probe la dosar. (…) El este un pericol! Copiii mei povestesc niște acțiuni din zona sexuală, niște perversiuni sexuale. Copiii vin șocați, au ajuns copiii să mimeze cu păpuși ce se întâmplă acolo. Aceste pastile i-au nenorocit mintea. El e dependent, el intră în sevraj. Nu mai știe de capul lui, a susținut la un moment dat Claudia Pătrășcanu. Gabi Bădălău a negat însă acuzațiile.

Iulia si Mihai Albu

După opt ani de mariaj, în anul 2013, Iulia și Mihai Albu au decis să se separe. Fostul cuplu are împreună o fiică, Mikaela. Anul 2021 a început pentru ei cu un nou scandal. Fashion editorul a făcut o serie de acuzații dure la adresa fostului ei partener de viață cu privire la comportamentul lui ca tată. Aceasta a spus de mai multe ori că Mihai Albu și-a expus fiica la COVID-19 atunci când a fost lăsată în grija lui.

Fostul meu soț a pus în pericol sănătatea fiicei mele în perioada dispusă de instanță ca fiind în grija lui, în mod conștient și voluntar. (…) Da! Îmi este FRICĂ de acest om pe care și eu l-am văzut atâția ani cum îl vedeți și voi, până în clipa în care s-a transformat într-un monstru. Și știu foarte bine de ce a fost și este capabil, a povestit Iulia Albu.

La rândul lui, Mihai Albu s-a plâns pe rețelele de socializare că nu este lăsat să-și vadă fiica.

Operațiunea „monstrul” a fost încheiată cu succes. ASTĂZI MIKA ȘI-A CONSOLIDAT DREPTUL SUPERIOR DE A AVEA LEGĂTURI FIREȘTI CU TATĂL EI!, a fostul unul dintre comentariile lui Mihai Albu.

Meghan Markle și prințul Harry, acuzații grave la adresa familiei regale britanice

Pe 7 martie 2021, CBS a difuzat interviul controversat pe care Meghan Markle și Prințul Harry i l-au oferit jurnalistei Oprah Winfrey. În cadrul acestuia, perechea a detaliat motivele din spatele separării sale de familia regală britanică.

Printre altele, Meghan a dezvăluit că a avut gânduri sinucigașe că familia regală a refuzat să o ajute când a cerut ajutor, că „Firma” nu a protejat-o niciodată de informațiile false din presă și motivul din cauza căruia fiul lor nu a primit titlul de prinț.

Nu voiam să mai trăiesc. Era un gând foarte clar, real, înfricoșător și constant. (…) Am vorbit cu instituția, le-am spus că trebuie să merg undeva, să primesc ajutor. Le-am zis: «Nu m-am mai simțit niciodată așa. Am nevoie să merg undeva». Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituție. (…) a susținut Meghan Markle.

În ultimele luni de sarcină exista o conversație de genul: «El nu va avea securitate, nu va primi un titlu regal». Plus îngrijorări și conversații referitoare la cât de închisă va fi culoarea pielii lui la naștere, a mai spus ducesa de Sussex.

Scandalul în care a fost implicat actorul Alec Baldwin

Alec Baldwin și-a împușcat accidental doi colegi pe platourile de filmare ale filmului “Rust”. Acesta a rănit-o mortal pe regizoarea de imagine Halyna Hutchins. Actorul și colegii lui responsabili de recuzită au susținut că nu știau faptul că în arma folosită exista muniție adevărată. Baldwin a spus că arma s-a descărcat accidental, fără ca el să fi apăsat trăgaciul.

În schimb, după nefericitul incident mai mulți membri ai echipei de filmare au dat în judecată o parte dintre colegi, inclusiv pe Alec Baldwin, pentru neglijență și lipsă de profesionalism. Electricianul-șef Serge Svetnoy a semnalat faptul că existau multe nereguli legate de modul în care produce filmul, cum ar fi depozitarea în siguranță a armelor.

Și supervizoarea de scenariu, Mamie Mitchell a declarat că scenariul filmului nu prevedea să se tragă cu pistolul.

Citește și: Anamaria Prodan, primele declarații despre zvonurile că ar forma din nou un cuplu

Ilie Năstase, mesaj pentru soția lui, Ioana Simion, după ce ea a depus actele de divorț

Alec Baldwin, primul interviu despre tragedia din octombrie: „Nu am apăsat trăgaciul!”

Prințul Harry, lovitură fără precedent pentru tatăl său. Prințul Charles este „profund șocat și rănit”

Marile scandaluri din showbiz în 2021. Ioana și Ilie Năstase

Anul 2021 a fost unul tumultos pentru cuplul format din Ioana și Ilie Năstase. Soția fostului mare jucător de tenis l-a acuzat de violență domestică și a susținut că a fost nevoită să sune la 112 de frică.

Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa. Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Tind spre divorţ…, spunea Ioana Simion la începutul anului.

Pe parcursul anului, Ioana a dat de înțeles de mai multe ori că s-a săturat de comportamentul lui Ilie Năstase și vrea să divorțeze. Aceasta chiar ar fi depus actele la judecătorie. Și fostul sportiv a avut o reacție agresivă în mediul online, la adresa fanelor soției sale.

Scandalurile din familia Clejanilor

Anul 2021 a fost unul greu pentru Viorica și Ioniță de la Clejani. Copiii lor, Margherita și Fulgy, au avut probleme cu legea. Fiul artiștilor a fost prins de autorități în timp ce conducea sub influența unor substanțe interzise. Ulterior, tânărul ar fi fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie ​„Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București. Fulgy a făcut numeroase declarații șocante.

În legătură cu părinții mei, căutați-mă pe mine, presa! Nu niște lăutari! Voi vorbiți cu o femeie care cântă cu vocea și unul cu acordeonul despre droguri, despre psihologie, despre stat?! Lăsați-i naibii să cânte acolo, că atâta știu să facă… după ureche! Și gata! Nu mai atâtea declarații, mie de ce nu îmi luați? Aaa, că sunt cu X, cu Y și vă e frică! spunea Fulgy.

Cer scuze public părinților mei și regret faptul că am fost la un mic pas de a le lua viața în urmă cu ceva timp, din cauza consumului meu abuziv de droguri din vremea respectivă, atunci când am fost internat pentru prima oară la spital, ajutat de familia mea. Deși eu le-am greșit, ei tot m-au iubit, m-au ajutat și m-au sprijinit, a spus ulterior tânărul.

Fulgy nu este singurul care a provocat scandaluri în familia Clejanilor. Și Margherita de la Clejani a aflat anul acesta sentința care a fost dată în dosarul penal deschis pe numele ei. Autoritățile i-ar fi suspendat permisul de conducere timp de 1 an și i-ar fi aplicat o amendă de 16.000 de lei pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Amintim că în 2020, artista a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism parcat regulamentar. Aceasta nu consume băuturi alcoolice, însă testul cu aparatul DrugTest ar fi ieșit pozitiv.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!