Iuliana Beregoi, adolescenta fenomen care a cucerit Generația Z: „Pe această platformă am cel mai mult hate, pe care nu îl bag în seamă, câteodată chiar mă amuză”

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Marți, 15 iunie 2021, 10:37

La doar 17 ani, Iuliana Beregoi se bucură de multă apreciere și vizibilitate pe rețelele de socializare, câștigându-și fanii cu talentul muzical și actoricesc, adunând aproape 900.000 de abonați pe canalul de YouTube. Pe TikTok, artista are 1,5 milioane de urmăritori și reușitele ei nu se opresc aici, așa că am vrut să aflăm cărui fapt se datorează succesul ei răsunător.

Faci parte din generația tânără a celor mai iubite vloggerițe din România și Republica Moldova. Îți gândești singură dialogurile/scenariile sau te inspiră cu idei și sora ta, Ana?

Sunt foarte sinceră cu cei care mă urmăresc. De obicei, îmi vin mie ideile, dar de foarte multe ori mă inspiră și oamenii din jurul meu, inclusiv sora mea, care vine și ea cu idei.

Melodiile tale înregistrează zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și se difuzează pe repeat la radio. Cărui fapt se datorează succesul tău răsunător?

Prin foarte multă muncă și dorință foarte mare poți ajunge să ai succes în orice domeniu. Trebuie să fim puternici și pregătiți pentru obstacolele pe care le vom întâlni. Cel mai important e să ai încredere în tine și niciodată să nu renunți la visurile tale. De asemenea, este foarte important să ai o echipă care să creadă în tine foarte tare și să te susțină.

Primul tău album, „Dor de voi”, vine într-un format special. Este încorporat într-o boxă portabilă Bluetooth. Wow! De la ce a pornit ideea?

Voiam să facem ceva mai special pentru Generația Z. Ne-am gândit că momentan nu putem face un turneu de lansare a albumului, așa că am zis ca fiecare membru al Generației Z să aibă concertul lui acasă, având doar boxa. Mă bucur enorm că fanii au apreciat această idee din prima.

Citește și:
Producția filmului „Mission: Impossible 7″, oprită din nou după apariția unor cazuri de COVID-19 printre membrii echipei
Meghan Markle a născut o fetiță! Ce nume deosebit a ales pentru fiica ei
Andreea Bălan a făcut declarații în exclusivitate despre fosta relație: „Îmi doresc să fim ambii…”
EXCLUSIV! Jean Gavril și soția lui, Bianca, au făcut anunțul cel mare: vor deveni părinți

Piesa „Ne iubim”, lansată online, compusă de Irina Rimes împreună cu Alex Cotoi și Adelina Stînga, este primul single extras. Ce emoții transmite melodia? Ce te face vulnerabilă în dragoste?

Piesa „Ne iubim” este foarte specială pentru mine, prin ea am vrut să ajung mai aproape de Generația Z și să le transmit toată iubirea pe care o am pentru ei. Îmi este foarte dor de ei și sper că au simțit asta.

Am văzut că faci sesiuni de vlogging în care îți încurajezi fanii să aibă încredere în visurile lor. Pe tine cine te motivează? Cine ți-e mentor?

Cel mai mult au fost alături de mine părinții și managerii mei, Alina și Cătălin, de la Mixton Music. Mereu m-au încurajat să merg mai departe și niciodată să nu renunț la visul meu. Am o mare familie de fani care mă încurajează să fac ceea ce simt și sunt alături de mine, ei sunt puterea mea.

Ana, sora ta de 14 ani, îți calcă pe urme. E vloggeriță, cântă și dansează foarte bine. Ce ai învățat de la ea și ea de la tine?

Cu siguranță am învățat de la Ana să fac TikTokuri. Ea a fost cea care mă învață coregrafii și trenduri, plus mă învață să fiu o soră mai grijulie. Eu sunt mereu alături de ea când are nevoie de sfaturi, suntem ca cele mai bune prietene.

Ce îi sfătuiești pe cei care se află la început de drum în vlogging? De ce trebuie să țină cont când realizează conținut de calitate?

Cel mai important este să faci totul cu dorință și cu chef, să fii sincer, pentru că asta apreciază cei care te urmăresc, să fii cât mai activ și să faci cât mai mult conținut.

Poți face un top 3 al celor mai populare TikTokuri realizate de tine?

Cele mai tari TikTokuri ale mele sunt cu mama, unde îi fac minifarse. Toată lumea se bucură când o vede pe mama în TikTokuri. Cu siguranță, pe această platformă am cel mai mult hate, pe care niciodată nu îl bag în seamă, câteodată chiar mă amuză.

Iuliana Beregoi, adolescenta fenomen care a cucerit Generația Z: "Pe această platformă am cel mai mult hate, pe care nu îl bag în seamă, câteodată chiar mă amuză"

Popularitatea ți-a „filtrat” gașca de prieteni sau a făcut-o mai numeroasă?

Popularitatea m-a ajutat să scap de oamenii falși care erau în jurul meu și am rămas doar cu cei sinceri. Oricum, pentru mine contează cel mai mult familia și Generația Z, care sunt sigură că vor fi alături de mine mereu.

Care sunt cele mai haioase activități pe care le faci alături de gașca ta de prieteni? La ce prankuri mai „lucrați” ?

Cele mai amuzante prankuri le-am făcut cu mama pentru Ana. Nu pot să zic că mă pricep atât de bine cum se pricepe sora mea, are niște idei megatari și pot să spun că pentru mine ea e regina farselor. :))

Ești protagonista serialului de acțiune pentru copii Lara, singurul serial românesc difuzat pe Netflix. Ce ai învățat de la personajul pe care l-ai interpretat?

Mă regăseam foarte mult în personajul „Lara” și, probabil, asta m-a ajutat să mă descurc mai bine la filmări. Mă bucur enorm de mult că „Lara” este primul serial românesc care a ajuns pe Netflix. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă.

Cum te-a maturizat experiența filmărilor? Au fost și momente mai puțin plăcute în care te-ai simțit lipsită de energie? Cine te-a ajutat să treci peste blocaje?

Pentru mine a fost o experiență nouă și una din care am învățat foarte multe lucruri noi, ne-am creat acolo o mare familie, cu care am petrecut momente de neuitat. Abia aștept să repetăm experiența. Niciodată nu au fost momente când m-am simțit lipsită de energie, mai ales că, de obicei, filmam noaptea, iar noaptea eu nu prea dorm. Nu ai cum să nu ai energie când vezi susținerea celor din jur.

Ai fost implicată într-o campanie de conștientizare a tulburărilor mintale desfășurată în America. Care e fost rolul tău aici?

Această campanie a fost una foarte importantă pentru mine, mai ales că eu îi susțin pe cei care au probleme. Vreau să îi ajut să aibă încredere în ei și, orice ar fi, să meargă înainte.

La ce proiecte mai lucrezi acum? Poți dezvălui fanilor un detaliu în exclusivitate?

Lucrez la foarte multe proiecte-surpriză, așa că le țin în secret momentan. Cu siguranță vin noi proiecte foarte mișto, pe care abia aștept să le împart cu fanii mei, așa cum îi numesc eu, Generația Z.

Foto: RUUCA

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!