Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ilona Löwen, soția fotbalistului german Eduard Löwen, a murit la doar 29 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul. Diagnosticată cu o tumoare cerebrală încă din copilărie, boala a evoluat dramatic în 2024.
Ilona Löwen, soția fotbalistului german Eduard Löwen, a pierdut lupta cu cancerul la doar 29 de ani. Tânăra s-a stins din viață după ce a luptat timp de doi ani cu boala.
Ilona a aflat despre tumoare la o vârstă fragedă, însă medicii au asigurat-o că este benignă și nu se va dezvolta. Această veste a fost o „imensă ușurare”, povestea ea într-un podcast din februarie 2025. Totuși, lucrurile au luat o turnură dramatică în 2024, când Ilona a început să se confrunte cu dureri de cap severe.
„Am început brusc să mă confrunt cu dureri de cap foarte severe. Au devenit din ce în ce mai intense”, mărturisea Ilona. Inițial, a pus totul pe seama stresului, mai ales că tocmai cumpărase o casă în St. Louis, orașul în care Eduard Löwen activează ca mijlocaș pentru St. Louis City FC, și începuse să renoveze locuința.
„Am crezut că organismul meu reacționa pur și simplu astfel la stres”
Crezând că durerile sunt cauzate de migrene sau oboseală, Ilona nu a luat în calcul că tumora ar putea fi responsabilă. „Am crezut că era ceva normal. Am crezut că organismul meu reacționa pur și simplu astfel la stres”, spunea ea.
Totuși, starea ei s-a agravat rapid: durerile deveniseră atât de puternice încât nu mai putea nici să mănânce, nici să bea. În cele din urmă, o vizită la camera de urgențe și un RMN au confirmat că tumora crescuse și necesita o intervenție chirurgicală de urgență.
Operația a fost considerată un succes, medicii reușind să îndepărteze o mare parte din tumoare. Cu toate acestea, cancerul a continuat să se răspândească în organism, iar Ilona Löwen s-a stins din viață, lăsând în urmă un gol imens.