George Buhnici, în vizorul CNA, după declarațiile jignitoare făcute la adresa femeilor. Ce sancțiuni riscă

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 22 iulie 2022, 14:56

George Buhnici a ajuns în vizorul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) după declarațiile jignitoare făcute, în urmă cu câteva zile, la adresa femeilor.

Reamintim că la începutul săptămânii, fostul prezentaor de televiziune a spus, într-o intervenție în cadrul unei emisiuni, că este sătul să vadă pe plajă femei cu celulită și vergeturi.

Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor!

Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală (…) Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâ*e și la bu*i? Aia vreau să văd la mare! – a transmis vloggerul, la Xtra Night Show.

Tot atunci, Buhnici s-a declarant un bărbat norocos pentru că are o soție care arată “ca o minoră”:

“Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?”

Monica Gubernat, membru CNA, a declarat în ședința de joi a Consiliului că se va autosesiza în cazul fostului prezentator de televiziune.

Pentru că avem o nouă lege şi pentru că George Buhnici este vlogger, mă voi autosesiza în acest caz. Vom verifica declaraţiile lui George Buhnici, acea reacţie pe care a dat-o în urma incidentului şi vom vedea dacă sunt încălcări pe contul lui de vlogger – a spus Gubernat, potrivit paginademedia.ro.

Citeşte şi: Iulia Albu: „George Buhnici, ești mândru că faci dragoste cu o femeie care arată ca o minoră?”

Citeşte și: Bianca Drăgușanu, mesaj pentru femeile cu celulită, după declarațiile scandaloase ale lui Buhnici

Citeşte şi: Adda, mesaj tranșant după declarațiile lui George Buhnici. „Suntem putrezi! Ne țin balamalele să nu ne mai edităm?”

Citeşte şi: Oana Roman, atac dur la adresa Lorenei Buhnici. „Nu ai loc într-o societate civilizată!”

Conform unei noi legi, CAN va putea sancționa și vloggeri și va putea să solicite platformelor online să suspende unele conturi sau chiar să le șteargă. Amenzile variază între 2.0000 și 30.000 de lei.

Şi pentru noi va fi o noutate. Indiferent dacă sunt găsite încălcări sau nu, raportul de monitorizare va fi pe ordinea de zi. În mod sigur nu săptămâna viitoare, însă există o probabilitate pentru următoarea, de la 1 august. Contul lui de vlogger va fi analizat la pachet cu interviul acordat pentru Antena Stars, pentru care s-a autosesizat colega mea Dorina Rusu.   

Vom vedea cum este procedura de monitorizare. Însă în mod sigur va exista un raport scris şi apoi vizionare, în timpul şedinţei publice. Iar George Buhnici va fi notificat.    Sunt însă mai multe proceduri juridice pe care nu vreau să le încalcăm pentru că trebuie respectate. Acum lucrăm la legislaţia secundară şi trebuie să aşteptăm renumerotarea legii astfel încât dacă va fi cazul să aplicăm sacţiuni, să precizăm exact ce articol de lege a fost încălcat – a mai precizat membra CNA.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!