Deea Maxer a vorbit deschis despre motivele pentru care, timp de trei ani, a ales discreția totală în ceea ce privește divorțul de Dinu Maxer și despre decizia de a se retrage aproape complet din showbiz. După o relație de 18 ani și o căsnicie de 14, separarea celor doi a surprins întreaga lume mondenă, însă artista a preferat să nu comenteze public până acum.
Deea a explicat de ce a ales să își protejeze viața personală și ce a determinat-o să își schimbe radical direcția profesională.
Deși presa a speculat intens motivele separării, Deea Maxer a decis să nu ofere declarații despre acea perioadă. Artista spune că a simțit nevoia să își protejeze familia și să nu permită ca trecutul să fie disecat în spațiul public.
„Am rămas în social media, iar aparițiile au fost extrem de rare. Am mers doar la podcasturi care au pus în lumină viața profesională, viața de mamă. Știi cum e, în momentul în care faci o schimbare, așa cum s-a întâmplat în viața mea și a copiilor mei acum trei ani, oamenii încearcă să pună în lumină trecutul, să scoată lucruri, iar eu nu mi-am dorit asta și cred că s-a simțit” – a spus ea, pentru Spynews.
Artista mărturisește că nu vede rostul revenirii asupra unor capitole încheiate. Pentru ea, divorțul a reprezentat o etapă care trebuia lăsată în urmă, fără explicații suplimentare.
„Eu consider că atunci când închizi o ușă, ea trebuie să rămână închisă. De ce trebuie să mai bagi capul, așa, să vezi ce mai e acolo? Nu are niciun sens. Focusul trebuie să fie pe prezent și pe viitor, indiferent de ce se întâmplă în viață. De aceea nu mi-am mai dorit” – a adăugat Deea.
Această filozofie a ghidat-o în ultimii ani, ajutând-o să se concentreze pe reconstrucție și echilibru.
De ce s-a retras din showbiz
Deea recunoaște că, după divorț, nu s-a mai simțit conectată cu lumea mondenă și nici nu a mai simțit că are ceva de oferit artistic. A preferat să rămână activă doar în mediul online, alături de familie și proiectele personale:
„Eu, în anii ăștia, am făcut strict ce am simțit și ce mi-am dorit. Cumva am învățat să spun: Nu! La un moment dat nici nu mai știi cum să refuzi oamenii astfel încât să nu se simtă jigniți, dar, totodată, să-ți respecte decizia ta că nu te mai simți integrată să dai declarații, detalii despre viața ta.”
Pentru ea, succesul nu mai înseamnă vizibilitate, ci autenticitate și liniște.
Foto – Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.