Dalai Lama a împlinit 85 de ani și a lansat un album cu mantre și învățături tibetane

De Mădălina Manole pe
Dalai Lama a împlinit 85 de ani. Cu această ocazie, liderul spiritual tibetan a lansat un album muzical cu mantre şi învăţături.

Albumul lansat de Dalai Lama se numește ”Inner World” și începe cu piesa ”One Of My Favourite Prayers” şi continuă cu meditaţii şi învăţături recitate de liderul spiritual tibetan exilat, acompaniat de muzică. Albumul a apărut la propunerea unei tinere muziciene, Junelle Kunin, elevă a lui Dalai Lama din Noua Zeelandă. Aceasta l-a contactat în 2015 și a fost surprinsă că liderul spiritual tibetan i-a acceptat propunerea, înregistrările fiind făcute la reşedinţa acestuia din Dharamsala, India.

La rândul său, întrebat de ce a acceptat ideea, Dalai Lama a răspuns: ”Însuşi scopul vieţii mele este acela de a servi pe cât de mult pot”.

Dalai Lama este al 14-lea lider spiritual tibetan Dalai Lama și s-a născut pe 6 iulie 1935, în familia unor agricultori din satul Taktser, în nord-estul regiunii care acum face parte din Republica Populară Chineză. La vârsta de 2 ani, Lhamo Dhondup, aşa cum se numea atunci, a fost recunoscut drept ”reîncarnarea liderului anterior Dalai Lama, Thubten Gyatso”. A fost întronat oficial, în 1950, ca al 14-lea Dalai Lama (”Ocean de înţelepciune”). În 1989, Dalai Lama a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Dalai Lama a împlinit 85 de ani și a lansat un album cu mantre și învățături tibetane

Citește și Horoscop dragoste, iulie 2020. Venus iese din retrogradare: „A treia șansă și ultima”

Citește și – Eclipsă de Lună și Lună Plină în Capricorn. Cum va influența zodiile

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro