Cum a decurs prima întâlnire dintre Eliza și Cosmin Natanticu. „Nu ne-am plăcut deloc”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 05 ianuarie 2022, 11:46

Cosmin și Eliza Natanticu s-au cunoscut în anul 2009, prin intermediul unei prietene comune. 9 ani mai târziu, cuplul s-a căsătorit. Nași le-au fost actorul Mihai Bobonete și soția lui, Cătălina. Până să-și oficializeze relația, însă, la prima vedere, actorul și solista nu s-au prea plăcut.

Cum a decurs prima întâlnire dintre Eliza și Cosmin Natanticu. „Nu ne-am plăcut deloc”

„De când am participat la «Asia Express» am început să ne înțelegem din ce în ce mai bine. Nu ne-am mai certat. (…) Nouă ne-au făcut cunoștință niște prieteni. Ne-au spus că suntem făcuți unul pentru celălalt. Eram la o ședință foto. Nu ne-am plăcut deloc, dimpotrivă, ne-am respins. N-a venit niciunul către celălalt, dar prietena mea a insistat că suntem făcuți unul pentru celălalt”, a declarat Eliza Natanticu, la Antena Stars.

Eliza și Cosmin Natanticu

„I-am scris să ieșim undeva, dar m-a refuzat, pentru că era într-o relație la distanță. Respectiva domnișoară era, cred, în Bruxelles. Am apreciat că a fost sincer. La o săptămână, mi-a dat mesaj și mi-a zis dacă vreau să ieșim la un suc, pentru că nu mai are relație”, a continuat artista.

„Pentru întâlnirea cu el, nu m-am aranjat deloc, ca niciodată. În general, mă aranjam, mă bibileam și eu, să fiu frumoasă. Din prima oră petrecută cu el mi-am dat seama că este un om extraordinar. Umorul lui și calitățile pe care l-am văzut atunci în el mi s-au părut deosebite. Am petrecut toată ziua cu el. Am avut așa un gând, că el este alesul”, a mai spus cântăreața.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cosmin și Eliza Natanticu, la un pas de despărțire. „Am zis că vreau să plec din relație”

Eliza Natanticu, în lacrimi la „Asia Express”: „Am fost abandonată”

Lidia Buble, cea mai bine plătită concurentă Asia Express. Cât câștigă artista

În anul 2016, Eliza a participat la „X Factor”, show în cadrul căruia a dezvăluit cum a fost cerută în căsătorie. „M-a cerut de soție pe o plajă, în Grecia. Și-a propus să mă enerveze foarte tare. Cererea a venit în momentul în care eram maxim de nervoasă și, în prima fază, am refuzat”, a mărturisit Eliza Natanticu atunci.

„A insistat după. Mi-a pus inelul într-un pahar de shot, era să mă înec cu el. Mi-a pus inelul într-un ambalaj de bomboană, am crezut că face mișto și am vrut să o arunc. Apoi, într-un final, mi-a cerut să-i zic dacă da sau nu! (…) Dacă e să fie un bebe anul acesta, e bine venit, dacă nu, va veni când va fi timpul. Sunt pregătită pentru orice. Cred că, în primă fază, voi fi o mamă panicoasă. După o să mă relaxez. Cosmin o să fie un super-tată. Sunt convinsă că va fi cel mai bun tată”, a mai spus artista la Antena Stars.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!