Cine este Daniel Nuță. Actorul din „Groapa” are o relație cu Diana Bart

.

Daniel Nuță a intrat în vizorul presei după ce s-a aflat că are o relație cu Diana Bart. Cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre și nu au mai putut ține ascunsă relația lor. În urmă cu câteva luni, ambii aveau alți parteneri. Iată cine este Daniel Nuță.

Cine este Daniel Nuță

Daniel Nuță s-a născut în 1993, în Brănești, județul Ilfov și a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 2015.

El a avut roluri importante în producții românești, dar nu numai. El l-a interpretat pe Vlad Țepeș într-un serial produs de Netflix și joacă în serialul „Groapa” de la Pro Tv.

El a avut primul său rol în 2016, în serialul Tv de producție FX numit Tyrant. El a lucrat pentru mai multe scurtmetraje independente premiate în festivaluri de film naționale și internaționale.

De-a lungul timpului, el a făcut parte din mai multe proiecte precum Sacrificiul, Adela, filmul Dragonheart Vengeance, High Strung Free Dance, Eroii de la podul Jiului, Watcher, Groapa.

Citește și:  În ce relații au rămas Diana Bart și fostul soț, Mihai Dumitrescu, după divorț: „Avem doi copii împreună”. Cum a început povestea lor de dragoste

Recent, el a făcut parte din sezonul 2 al serialului „Rise of Empires: Ottoman”. Actorul s-a arătat încântat de proiect și a spus că scenariul este foarte bine scris.

Copilărie

Daniel Nuță a vorbit despre educația pe care a primit-o și cei 7 ani de acasă care i-au influențat personalitatea și i-au oferit un start în viață.

„Părinții mei stau la Brănești, lângă București. La curte. Cu pisici, cu căței, cu mine la fotbal, jucându-ne în praf, când nu era asfaltată strada. Am copilărit cu bunicii. 

Nu prea făceam prostii copil fiind. Mai ieșeam cu prietenii noaptea, cu bicicletele. La școală fiind, la București, nu prea chiuleam. Veneam cu microbuzul zilnic. Abia la liceu mai chiuleam, la un tenis, la barul de lângă. În rest, am fost un copil cuminte. 

Citește și:  Daniel Nuță, dezvăluiri din culisele primului serial fantasy-comedy din România: „Sper să creeze un fenomen”. Adela Popescu și Andi Vasluianu, actori în proiect / Exclusiv

Ai mei m-au obligat cu meditațiile, la orice, la franceză, la engleză, la germană, îmi făceam temele în autobuz”, a spus actorul, invitat în podcast-ul lui Damian Drăghici.

El a povestit că a făcut kick-box la liceu, apoi a jucat fotbal, karate, judo și handbal.

„Nu mă băteam la școală. O singură dată mi-am luat un pumn de la niște colegi. Nu știam ce-o să spun acasă, că aveam ochiul umflat. Am făcut kickbox la liceu, acolo consumam toate energia. Ai mei au încercat să le fac pe toate, și fotbal, și karate, și judo, și handbal, nu s-a legat nimic. Prin clasa a II-a, a III-a, mă ducea mama la dans de societate. Și urlam, și plângeam, nu-mi plăcea”, a mai spus actorul.

S-a cuplat cu Diana Bart

Actorul din „Groapa” a fost surprins alături de prezentatoarea Tv Diana Bart, după ce anunțase că s-a despărțit de iubita lui cu care era împreună de 4 ani.

Cei doi au luat decizia după o vacanță exotică în Thailanda în care au fost la începutul anului. 

„Într-adevăr m-am despărțit de Cezara, cu care eram împreună de patru ani. Ne-am despărțit la începutul anului și după aceea a fost plecarea mea în Grecia pentru un proiect. Iar când m-am întors, am cunoscut pe cineva și lucrurile au funcționat cât au funcționat.

Citește și: Cum s-au cunoscut Daniel Nuță și iubita lui, Cezara Petredeanu: „Ea e mult mai pacifistă decât mine” / Exclusiv

Am avut niște plecări, într-adevăr, când am fost văzut în aeroport, mergeam spre Roma la o expoziție a lui Carravaggio, expoziție foarte impresionantă. S-au adus din toată lumea opere de-ale lui”, a declarat, Daniel Nuță.

Recent, el a fost surprins alături de Diana Bart, care a confirmat relația.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton