Puțini știu despre trecutul lui Pepe înainte de faimă. Artistul, astăzi una dintre cele mai cunoscute vedete din showbizul românesc, a trăit o perioadă a vieții sale departe de lumina reflectoarelor. Iar munca, oricât de grea sau aparent umilă, nu l-a speriat niciodată.
Înainte de aplauze, reflectoare și hituri fredonate de milioane de români, Pepe a fost un simplu tânăr care nu s-a temut de muncă. A trecut prin meserii neașteptate, și-a suflecat mânecile acolo unde viața l-a purtat și nu a uitat niciodată de unde a plecat. Povestea lui nu este doar despre faimă, ci și despre determinare, rușini depășite și o sete de reușită care nu s-a stins nici astăzi.
„Am filmat pe la nunți și alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine și de cafea. Niciodată nu mi-a fost rușine și sper ca, atunci când voi avea un copil, să fie și el la fel de ambițios”, declara Pepe, fără rezerve, pentru revista Viva.
Astfel, până să urce pe scenă și să cucerească publicul cu ritmurile latino, Ionuț Pascu, a.k.a. Pepe, s-a împăcat cu orice provocare care i-a ieșit încale. Fie că servea la mese, vindea în magazine sau trăgea cadre la nunți, a muncit mereu cu demnitate și entuziasm.
Pepe, pe numele său real Ionuț Pascu, a avut o ascensiune spectaculoasă în industria muzicală românească. În perioada 1993–1998, a studiat canto clasic la Școala Populară de Artă din Ploiești, sub îndrumarea Cameliei Dăscălescu. În 1996, a debutat pe scenă la un festival de muzică ușoară din Ploiești, unde a obținut locul al III-lea.
În 1999, a intrat în trupa Latin Express, formație care a adus stilul flamenco în atenția publicului din România. Cu aceasta, a câștigat premiul I la Festivalul de Muzică Ușoară de la Amara și locul II la Mamaia, cu piesa „Nu te mai doresc”.
Din anul 2000, Pepe a ales drumul carierei solo. Albumele „Pepe” (2003), „Îmi place” (2003), „Inimă nebună” (2004) și „Aruncă-mi o privire” (2011) l-au consacrat definitiv ca un star al muzicii latino în România.
Publicul l-a îndragit nu doar pentru vocea lui inconfundabilă, ci și pentru carisma, naturalețea și atitudinea relaxată. Mai ales femeile, care i-au fost fane fidele de la primul hit.
Pe lângă activitatea muzicală, Pepe a făcut carieră și în televiziune. A fost prezentator, concurent și jurat în diverse show-uri, iar prestațiile lui din emisiunea „Te cunosc de undeva” i-au adus aprecieri nu doar pentru voce, ci și pentru talentul actoricesc.
În 2020, a debutat în cinematografie cu filmul „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, care a avut premiera un an mai târziu. A demonstrat astfel că este un artist complet, mereu gata să se reinventeze.
De la cafele vândute în tinerețe, la aplauzele primite pe scenele mari, parcursul lui Pepe este un exemplu clasic de determinare, muncă și pasiune. Iar pentru el, fiecare experiență, oricât de modestă, a fost o lecție care i-a modelat drumul spre celebritate.