Aretha Franklin a lăsat trei testamente scrise de mână

De Oana Savin pe
Aretha Franklin a scris, în ultimii săi ani de viață, trei testamente ce au fost descoperite recent în locuința acesteia din Detroit.

Cele trei documente datează din perioada 2010 – 2014, ultimul fiind scris cu patru ani înainte de decesul reginii muzicii soul.

Avocatul familiei Arethei a notificat autoritățile cu privire la aceste trei testamente, iar o instanță va decide dacă acestea pot fi considerate legale și se va aplica ceea ce scrie în ele. Dacă se va ajunge la concluzia că nu sunt legale, copiii artistei vor împărți în mod egal averea de 80 milioane de dolari.

Aretha Franklin a avut patru băieți. Pe primul l-a născut la vârsta de 13 ani, din relația cu Donald Burk pe care îl cunoștea de la școală. L-a numit Clarence, ca pe tatăl ei.

După doi ani a venit pe lume Edward, care poartă numele tatălui său, Edward Jordan.

Ten s-a născut în 1964 și poartă numele soțului artistei din acea perioadă, White.

Cel de al patrulea fiu al Arethei Franklin a venit pe lume în anul 1970. Acesta a primit numele Kecalf și a apărut în urma relației cântăreței cu KenCunningham.

Potrivit legii în vigoare din Michigan, fără o succesiune stabilită de Aretha Franklin, cei patru descendenţi vor împărţi averea în părţi egale.

Aretha Franklin a încetat din viață în august 2018, în casa sa din Detroit, la vârsta de 76 de ani, Aceasta suferea de cancer pancreatic.

Sursă foto: Northfoto

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere