Adda a terminat prima fază a tratamentului pentru boala Lyme. „Urmează 18 luni de injecții”

De Unica.ro, pe

Adda (30 de ani) a fost diagnosticată cu Borelioză și Bartonella, motiv pentru care, în prezent, urmează un tratament agresiv. Solista a încheiat prima fază a tratamentului, urmând 18 luni de injecții.

Adda a terminat prima fază a tratamentului pentru boala Lyme. „Urmează 18 luni de injecții”

„Trăiesc o perioadă interesantă. Nu mai știu cine e fata de dinainte de octombrie 2020. Dar cea de acum îmi place mai mult. Am trecut de prima fază a tratamentului și azi am primit o veste bună. FUNCȚIONEAZĂĂĂ! Simptomele s-au redus 70%. Borelia și Bartonella nu mai sunt detectabile în sânge. Sunt încă în celule, dar urmează 18 luni de injecții și vor dispărea și de acolo”, a scris artista pe Instagram, în dreptul mai multor fotografii însoțite de reacțiile oamenilor când a arătat primele simptome ale bolii.

„Hai să nu exagerăm”; „E doar în capul tău”; „Credem că e o alergie, dar nu putem ști sigur, nu avem alergolog pe secție. Va costa 2000 de lei perfuzia. Plătiți cash sau card?”; „Mergi la psiholog, nu ai nimic, ți le provoci singură!”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile pe care Adda le-a primit la începutul luptei cu boala Lyme.

Inițial, solista a fost diagnosticată și tratată greșit. Cântăreața le-a mulțumit tuturor medicilor și specialiștilor care au sfătuit-o, diagnosticat-o și tratat-o corect, dar și persoanelor din spațiul public care i-au fost alături.

Adda a terminat prima fază a tratamentului pentru boala Lyme. „Urmează 18 luni de injecții”

„Mulțumesc, Diana Munteanu, pentru toate telefoanele și agitația din zilele în care aveam mare nevoie. Mulțumesc, Elena Gheorghe, că mi-ai amintit câtă putere e în interiorul meu în zilele în care nu puteam să accept diagnosticul. Mulțumesc, Codin Maticiuc, pentru implicare la secundă. Mulțumesc, Simina Costea, că m-ai scos din casă”, a completat.

Elena Gheorghe: „Oamenii se întâlnesc să învețe unii de la ceilalți!”

„Ești o minune de om! Sunt tare mândră de tine! Chiar dacă pare că eu te-am ajutat, de fapt, ajutorul a fost reciproc și îți mulțumesc pentru tot ce am învățat. Și pentru mine a fost și este o lecție importantă. Oamenii se întâlnesc să învețe unii de la ceilalți! Mulțumesc! Te iubesc! Aprinde lumina, Adda!”, a comentat Elena Gheorghe.

„Mulțumesc pentru această postare în numele tuturor! Ai făcut un bine societății postând toate pozele cu tot cu comentarii, știi la ce mă refer. Îți dorim sănătate și fericire, că putere ai”, a comentat și Irina Rimes.

„Știu că e super clișeu, dar vă doresc tuturor un singur lucru: sănătate”, a scris și Codin Maticiuc.

„Mulțumesc familiei pentru grijă, iubire, răsfăț. Mulțumesc prietenilor care au rămas dezinteresat pentru omul Ada, atunci când Adda a căzut în hău și nu se mai ridica. Mulțumesc, Doamne Doamne, că m-ai căutat și m-ai găsit, când eu am uitat să vorbesc cu Tine. Alexuțu meu și Cătălin… voi sunteți PUTEREA MEA! Fără voi nu ar mai fi nimic! Urmează 18 luni de injecții, 80 la număr. Îmi pregătesc buca și psihicu’! 😂”, a mai scris Adda în mediul online.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Adda, despre perioada dificilă de după mutarea în București: „A fost horror”

ADDA, dezvăluiri despre prima iubire: „Am suferit foarte mult”

ADDA s-a fotografiat nemachiată. „Azi am curaj să-mi arăt fața imperfect de perfectă”

Pentru a se vindeca, Adda urmează și un regim foarte strict.

„Din punct de vedere alimentar, ai două opțiuni, asta m-a ajutat pe mine să fiu foarte strong, să hrănești boala sau să te hrănești pe tine. Corpul tău, care vrea să trăiască și care vrea să fie sănătos, n-o să-ți ceară niciodată junk-food”, mai explica de curând.

„Cine îți cere junk-food? Mizeria din tine care vrea să trăiască și intră în sevraj dacă nu îi mai dai. E ca la fumători, dacă nu au țigări o iau razna. La fel se întâmplă și cu aceste bacterii, în momentul în care tu nu le mai dai ce le place să mănânce, ca să fie puternice și să se înmulțească, o iau razna și încep să îți ceară. Efectiv nici când eram însărcinată nu aveam așa pofte cum am acum, de exemplu”, a completat atunci.

Adda și Cătălin Rizea s-au căsătorit în anul 2016. Împreună au un fiu, Alexandru, în vârstă de 5 ani. Cuplul deține împreună o firmă de care se ocupă în mod egal. Perechea are un studio de înregistrări intitulat Baladda Records.

Cătălin Rizea a devenit treptat managerul și impresarul Addei, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună. Au participat împreună în show-ul „Asia Express”, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară „Chefi la cuțite”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!