Actorii Alex Bogdan și Cătălina Mihai s-au căsătorit. Imagini de colecție de la frumosul eveniment

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Marți, 25 iunie 2024, 11:57

Actorii Alex Bogdan (38 de ani) și Cătălina Mihai (27 de ani) s-au căsătorit. Cei doi au ales să-și oficializeze povestea de dragoste pe 19 iunie, chiar de ziua de naștere a Cătălinei.

Alex Bogdan și Cătălina Mihai s-au căsătorit civil

După patru ani de relație, Alex Bogdan și Cătălina au devenit soț și soție. Căsătoria a vut loc în cadrul unui eveniment discret, la care au participat doar familia și câțiva membri ai familiei.

Cei doi s-au prezentat în fața Ofițerului Stării Civilie îmbrăcați lejer, în ton cu vara, el într-o cămașă albă și o pereche de pantaloni crem, iar ea într-o rochie albă vaporoasă, cu umerii goi. Nașii lor de cununie au fost actorul Mihai Dragomir (ce interpretează personajul Dorel din „Las Fierbinți”) și soția sa, Ana Maria. Mihai Dragomir a purtat o cămașă închisă la culoare și pantaloni scurți, iar Ana, o rochie cu bretele, de vară.

Citeşte şi: Alex Bogdan, fascinat de Eva Măruță la filmările „Tati part-time”. „E de o maturitate de mă sperie” / Exclusiv

Citeşte şi: Pe cine a pus ochii Bogdan Stăruială în „Insula Iubirii”. Fostul iubit al Alexandrei Stan spune că s-a îndrăgostit

Citeşte şi: Alex Bogdan, mărturisiri dureroase: „Mama mea s-a chinuit 9 ani”

Citeşte şi: Cum s-au îmbrăcat Andreea Esca, Andra și Delia la nunta Roxanei Hulpe cu Bogdan Rădulescu, co-fondator Untold. Dress code-ul evenimentului a fost “Circus” / Galerie foto

Anunțul frumosului eveniment a fost făcut de Cătălina Mihai pe rețelele de socializare, unde a postat mai multe fotografii de la căsătoria cu Alex Bogdan, însoțite de un mesaj emoționant.

„La 27 de ani m-am luat de mână cu Alex și ne-am dus să ne-nsurăm, casătorim, mărit(ăm), cum s-o zice, și asta-i suficient cât să nu uit niciodată, peste ani, ce faceam io când am împlinit 27.

(când eram mică, 19 iunie mi se părea o zi nașpa să te fi născut. că școala se termina pe 15 și toți copiii plecau care-ncotro la bunici, năvodari, mamaia, la bulgari sau mai știu eu unde, oricum, nimeni nu rămânea ca să vină la ziua mea să mâncăm pizza și să bem suc cu paiu’, așa că an de an, trebuia să-mi fac ziua cu familia, ce plictisitor, cum ar veni. Tot anu’ ăsta, după mulți ani cu zi de naștere pe drumuri, m-am bucurat cum nu m-am bucurat niciodată să fiu la mine acasă în sfârșit.)

Mulțumesc tuturor pentru urări, mi-au făcut ziua și mai frumoasă, să se-ntoarcă înapoi cu iubire!” – a transmis actrița pe pagina sa de Instagram.

Cătălina Mihai și Alex Bogdan formau deja un cuplu când au jucat în „Mangalița”

Cătălina Mihai și Alex Bogdan au apărut amândoi în serialul de comedie „Mangaliţa”, unde el a interpretat rolul poliţistului din comună, iar ea, personajul Svetlana, o tânără din Republica Moldova, care făcea furori prin comună. Ei se știau înainte de ajuca în acel serial, iar în timpul filmărilor erau deja un cuplu.

„Cu Cătălina mă știam dinainte de Mangalița, eram împreună când am jucat în serialul de la Antena 1, care nu se mai face, îmi pare rău pentru publicul care abia aștepta să revadă acțiunea. La Gopo, Cătălina a fost nominalizată la unul dintre premii și a câștigat” – povestea actorul, despre iubita lui, acum doi ani, potrivit click.ro.

CONȚINUT VIDEO UNICA

În această primăvară, pe 14 mai, Alex Bogdan și Cătălina Mihai au împlinit patru ani de relație.

„Iubita mea se uită la mine acum, pe calea asta o sărut şi o iubesc! Facem doi ani acum în mai, pe 14 mai… Noi am lucrat împreună mai de mult la un spectacol, era complicat, ea era într-o altă relaţie, dar spre final. Când am văzut-o prima oară, am rămas trăsnit. Când te plesneşte iubirea, eşti fără niciun instrument de apărare. O iubesc de mor”, a spus Alex Bogdan în 2022, într-o emisiune televizată.

Vezi pe Libertatea subiectele la proba la româna la Evaluare Națională 2024 și de la ora 13.00 rezolvarea subiectelor la romana- Evaluarea Nationala 2024




Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter