Tunsori la modă în 2018

În materie de coafuri, 2017 a însemnat tunsori experimentale și cu un twist neobișnuit, însă din acest an, trendurile în hair-styling se schimbă și iau o direcție clară înspre naturalețe. Pe scurt, ce tunsori sunt la modă în 2018?

Tunsori cu breton, la modă în 2018

Tunsori la moda 2018 bretonErdem, House of Holland, Fendi, Giorgio Armani, 3.1 Philip Lim, Coach sunt doar câteva dintre marii designeri internaţionali care pentru anul 2018 propun bretonul ca trend în tunsori. Totuşi, nu orice fel de breton. În acest an nu mai tunde bretonul acela gros, cu volum, şi care pornea din creştetul capului. Sfătuieşte-te cu hair-stylistul tău şi abordează un breton natural, subţire, şi nu foarte lung, ci maxim ajustat pe linia sprâncenelor. Bretonul este un artificiu potrivit pentru orice formă de faţă, pentru că te poţi juca cu forma, textura şi lungimea lui în funcţie de cum te avantajează mai degrabă.

Tunsori pentru părul lung, la modă în 2018

Tunsori la moda 2018 păr lungDacă e să ne luăm după catwalkurile de modă marca Salvatore Ferragamo, Alexander Wang, Bora Aksu, Vivetta, JW Anderson, Peter Pilotto, Philosophy şi alţii, părul lung, coafat lejer, cât mai natural este printre favoritele hair-styliştilor de pretutindeni. Dacă te bucuri de un păr lung, atunci nu e nevoie de schimbări radicale, însă ţine cont de câteva reguli. După ce ai spălat părul, absoarbe excesul de apă din el cu un prosop, fără să îl freci însă. Aplică apoi musai un produs de protecţie termică şi apoi usucă-l cu foehnul. Piaptănă părul lung întotdeauna începând cu vârfurile, apoi urcă înspre creştet, ca să nu rişti să îl rupi de la jumătate. Aplică un ser de hidratare exclusiv pe vârfuri, şi străduieşte-te să nu menţii placa mai mult de şapte secunde pe fiecare şuviţă.

Tunsori pentru părul scurt, la modă în 2018

Tunsori la moda 2018 Par scurtTunsori la moda 2018 Par scurt

Părul scurt poate da impresia de ten întinerit şi poate da senzaţia de prospeţime, look vioi, aşa că varietatea de tunsori pentru păr scurt sunt recomandate la orice vârstă. Dacă îndrăzneşti un păr foarte scurt, precum în prezentările Fenty (poza de mai sus, din dreapta), atunci îl poţi asorta cu un machiaj metalic, buze în culori puternice, accesorii statement, culori neon etc. Părul tuns până sub urechi se încadrează şi el în trendurile dictate de hair-styliştii internaţionali şi nu presupune foarte multă atenţie. Părul scurt poate fi spălat cât de des crezi că e nevoie, însă fii atentă la ce produse alegi. Optează întotdeauna pentru cele care sunt destinate tipului tău de păr şi ai grijă la accesorii. De pildă, alege un pieptăn care e flexibil şi care nu are dinţii prea agresivi cu părul tău.

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Eva.ro
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Recomandări shopping
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Frumuseţe

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: