Informare ANM: Ger, ninsori și depuneri de polei

.

ANM a emis o informare meteo valabilă până miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 12:00. Fenomele vizat sunt ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului și polei. 

În intervalul 19 ianuarie, ora 11:00 – 20 ianuarie, ora 12:00 ANM a emis o informare meteorologică pentru mai multe zone ale țării. 

„În regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă”, se arată pe site-ul ANM.

În partea de vest a țării, în noaptea de marți spre miercuri, precipitațiile se vor transforma treptat și lapoviță sau ploaie, favorizând formarea de polei pe arii restrânse.

Meteorologii mai spun că „vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50 – 70 km/h, iar pe crestele înalte, 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40 – 50 km/h.”

În ceea ce privește temperaturile, ANM avertizează că vremea va fi deosebit de rece cel puțin până miercuri, 20 ianuarie, îndeosebi noaptea și dimineața.

„Pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei și în Muntenia.”

Sursă foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton