Eurovision 2022. Organizatorii acuză că ne-am calificat fraudulos în finală

De Unica.ro, pe

Organizatorul anual al concursului Eurovision, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), a explicat de ce a anulat voturile juriilor naționale din Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România și San Marino în ediția din 14 mai 2022. Reprezentanții EBU acuză că există o înțelegere tacită între cele șase țări.

Este de datoria EBU și a părților interesate, și nu în ultimul rând a celor 40 de companii media de stat, să asigure un rezultat valid la capătul show-urilor live. Orice abatere de la reguli este, pe cale de consecință, tratată foarte serios.

În a doua Semifinală s-a observat că patru dintre cele șase jurii naționale (n.r. acuzate de fraudă la vot) au plasat cinci dintre celelalte țări în Top 5 (luând în calcul că nu se pot vota singure); un juriu a votat pentru aceleași cinci țări în Top 6; iar ultimul dintre jurii au plasat patru dintre celelalte țări în Top 4 și o a cincea în Top 7. Patru dintre cele șase au primit cel puțin 12 puncte, maximul ce poate fi acordat”, au explicat oficialii EBU, notează observatornews.ro.

Organizatorii Eurovision au mai precizat că a existat o abatere de la modelul de vot al juriului, în ceea ce privește cele șase țări, iar acest lucru este “o abatere fără precedent”.

Citeşte şi: Punctajele reale pe care le-a acordat România la Eurovision. Niciun punct pentru Ucraina

Citeşte şi: Mihai Trăistariu, dezamăgit de rezultatele de la Eurovision 2022. „Ce să-i spui lui WRS?”

Citeşte şi: Eda Marcus, adevărul despre scandalul de la Eurovision: „Nu au fost probleme tehnice, așa cum s-a spus. Suntem șase țări în această situație”

Citeşte şi: Stefania, mama solistului Kalush Orchestra, prima reacție după ce fiul său a câștigat Eurovision 2022

Modelul în cauză a fost considerat ca fiind neregulat de către partenerul paneuropean de vot și recunoscut de Independent Voting Monitor, deoarece cinci dintre aceste șase țări au fost clasate în afara Top 8 de către juriile din alte 15 țări care au votat în aceeași Semifinală (care a inclus trei dintre țările Big Five – cu au cele mai importante contribuții financiare: Germania, Spania și Regatul Unit). În plus, patru din cele șase țări au fost clasate în ultimele 6 din celelalte 15 de țări care au votat în această semifinală. O abatere a unui model de vot al juriului de o asemenea amploare este fără precedent – se mai arată în comunicat.

Astfel, EBU a decis anularea votului celor șase țări pentru păstrarea integrității la vot.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!