Violenţa domestică, o conspiraţie a tăcerii

De Erika Chivu, pe

În ultimele 10 luni, 8 persoane au fost ucise de membri ai familiei, iar 400 de persoane, majoritatea femei, au fost agresate în propriul cămin.
Toate acestea s-au întâmplat numai în Bucureşti şi sunt cazurile ce au fost raportate către poliţie. Este doar vârful icebergului pentru că nimeni nu ştie cu exactitate câte femei cad victime violenţei în familie.

Românii acceptă şi tolerează violenţa casnică

 
Din păcate, nu toate femeile abuzate îşi denunţă agresorii, declară comisarul sociolog Ileana Bogatoniu, din cadrul IGPR. Victimele fie se tem de răzbunarea agresorilor, fie nu au resursele necesare pentru a începe o nouă viaţă. Dar cel mai trist este ca mulţi oameni, inclusiv victimele, tolerează şi acceptă violenţa pe care o consideră normală într-o familie – şi tata, şi bunicul au fost violenţi, deci şi soţul meu are dreptul să mă lovească.

În lipsa unor sesizari depuse la Poliţie, agresorul nu poate fi pedepsit în niciun fel. Cel mult poate primi o amendă însă aceasta este şi în defavoarea victimei, fiind plătită din bugetul comun al familiei.

Francois Farah, reprezentantul UNFPA în România completează: femeile obişnuiesc să găsească scuze agresorilor, de pildă ca au băut un pahar de alcool în plus, sunt supăraţi din cauza banilor, etc. De fapt, nimic nu justifică violenţa şi nici indiferenţa celor din jur.

Conspiraţia tăcerii

Francois Farah avertizează că un abuz în familie nu este o problemă privată, aşa cum ne-am obişnuit să credem, ci o problemă de interes public. Din păcate, românii se feresc să intervină în situaţii de violenţă casnică, convinşi fiind că acest gen de conflict este între soţ şi soţie.

În acest sens, Cristina Horia, directorul fundaţiei Sensiblu, vorbeşte despre o „conspiraţie a tăcerii”, în care sunt implicaţi toţi cei care ştiu despre un abuz dar nu îl reclamă. De multe ori, victima care se plânge rudelor este îndemnată să suporte în tăcere, aşa cum au făcut şi alte femei din familie.

Şi chiar dacă agresiunea are loc în văzul tuturor, oamenii nu intervin. Cristina Horia aminteşte cazul de la Braşov, unde un bărbat şi-a ucis soţia în autobuz, sub privirile călătorilor.

Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Violenţei Domestice

Pentru a preveni astfel de cazuri, 25 noiembrie este de 11 ani Ziua Internaţională Împotriva Violenţei Domestice, zi care la noi în ţară reprezintă startul campaniei „V-Days – 16 Zile de Activism Împotriva Violenţei Domestice”.
Campania, iniţiată de Fundatia Sensiblu se desfăşoară anul acesta sub sloganul „Violenţa în familie deformează realitatea”.

„Încercăm să arătăm această realitate deformată pentru a forţa publicul să îşi pună întrebări înainte de a folosi un clişeu: «e vina ei pentru că stă cu el»” declară Cristina Horia.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!